Foto Vremea de mâine 28 iulie 2024. Canicula pune iar stăpânire pe țară
Vremea în România. Până duminică vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 34 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza în estul teritoriului, când pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, iar cu o probabilitate redusă, izolat şi în Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud-est.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Vremea va deveni caniculară local în regiunile vestice, sudice şi estice, unde va fi disconfort termic accentuat şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge sau va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 30 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10...11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 22...23 de grade pe litoral. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări noaptea în nordul, nord-vestul şi parţial în centrul teritoriului, însă doar cu totul izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată, mai ales la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului local în regiunile estice şi vestice.
Prognoza meteo București
Vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, condiţii în care disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar cea minimă de 17...20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Vremea de mâine la munte
- Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe judeţe din ţară
- Vremea 29 iulie - 26 august 2024. Nou val de căldură în România, cu temperaturi de peste 35 de grade şi...
- "Dezastru! Îţi era frică afară, că te omoară". Locul din ţară unde grindina a distrus tot în cale. Pe jos a...
- Seceta face prăpăd în România. Agricultorii, în pragul catastrofei: "Nu am mai văzut aşa ceva din 2003"
Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări noaptea în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, însă doar cu totul izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului. Valorile termice vor fi în creştere faţă de ziua precedentă.
Prognoza meteo pe litoral - temperaturi
Vremea va fi în general frumoasă, călduroasă în orele amiezii, cu disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 21 şi 23 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua.
Temperatura apei mării va fi de 27...28 de grade.
Cum va fi vremea în Europa
Valul de căldură va persista în Spania (unde se vor atinge din nou temperaturi de peste 40 de grade), în Portugalia, Italia şi Grecia, dar se va extinde în toată jumătatea sudică a Europei, astfel că va fi local caniculă şi în ţările central-sud-estice şi în restul Peninsulei Balcanice. Va ploua în ţările nordice şi central-estice (pe arii mai extinse şi în cantităţi însemnate în Polonia şi ţarile baltice), iar în centrul Europei local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină). În restul Europei va predomina vremea frumoasă. Vântul va avea intensificări susţinute în zona bazinului Mării Baltice, în bazinul Mării Nordului şi local în cel al Mării Mediterane, dar se va intensifica pentru scurt timp, pe arii restrânse, şi în zonele cu instabilitate atmosferică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰