Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea de mâine 26 aprilie. Nu vom scăpa de ploi, maximele vor fi încadrate între 13 şi 21 de grade

Vremea continuă să se situeze în normalul perioadei pentru ultima decadă din luna aprilie. Nu vom scăpa însă de ploi, care vor fi prezente în unele zone din ţară. Iată prognoza meteo de mâine 26 aprilie. 

de Redactia Observator

la 25.04.2024 , 18:05

Vor fi înnorãri şi va ploua în cea mai mare parte a Moldovei, iar mai ales în prima parte a intervalului, local în Muntenia şi Transilvania şi izolat în Oltenia şi Dobrogea. Vor fi mai ales averse, pe alocuri moderate cantitativ şi însoţite de descãrcãri electrice. La altitudini mari se vor semnala precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. În restul teritoriului cerul se va degaja treptat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în est şi posibil asociat averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 2 şi 10 grade. Pe arii restrânse va fi ceaţã.

Vremea de mâine 26 aprilie.

Vremea de mâine 26 aprilie în ţară 

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru ultima decadã a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi ploi pe parcursul zilei în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în regiunile sudice. La altitudini de peste 1800 m vor fi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe crestele montane şi local în est. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2...0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei unde se va produce brumã şi 11...12 grade pe litoral. Izolat, cu precãdere la sfârşitul nopţii, se va semnala ceaţã. Presiunea atmosferică va fi în creştere.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine 26 aprilie.

Vremea de mâine 26 aprilie în Capitală 

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri şi probabilitate de averse şi descãrcãri electrice la începutul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 6...8 grade.

Valorile termice, în creştere uşoarã, se vor situa în jurul normelor perioadei, astfel cã maxima va fi de 19...20 de grade şi minima de 6...9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi posibil ploi slabe pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Presiunea atmosferică va fi în creştere.

Vremea de mâine 26 aprilie.

Vremea de mâine 26 aprilie la munte

Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi ploi pe parcursul zilei, iar la altitudini de peste 1800 m precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe creste. Valorile termice vor creşte uşor.

Vremea de mâine 26 aprilie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 26 aprilie. Nu vom scăpa de ploi, maximele vor fi încadrate între 13 şi 21 de grade