Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 25 noiembrie. Se răcește în aproape toată țara. Noaptea, ploaia se transformă în lapoviță și ninsoare

Vom asista la o răcire a vremii, în special în sud și sud-est. Va ploua în cea mai mare parte a țării, iar spre seară ploaia se va transforma în lapoviță și ninsoare. Iată prognoza meteo de mâine 25 noiembrie.

de Redactia Observator

la 24.11.2023 , 16:56

La noapte, cerul va fi noros şi vor fi precipitaţii sub formã de ploaie în jumãtatea sudicã a teritoriului (pe arii restrânse se vor acumula cantitãţi de apã însemnate, peste 15...20 l/mp), iar pe alocuri, temporar în vest, nord şi în centru vor fi predominant ploi, slabe cantitativ. În zona de munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zãpadã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -4 şi 9 grade.

Vremea de mâine 25 noiembrie. Se răcește în aproape toată țara. Noaptea, ploaia se transformă în lapoviță și ninsoare

Vremea de mâine 25 noiembrie în țară

Articolul continuă după reclamă

Vremea se va rãci în toatã ţara, mai accentuat însã în sud şi sud-est. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii în jumãtatea de sud-est (unde se vor acumula cantitãţi de apã însemnate, local de 25...30 l/mp şi pe alocuri de peste 40 l/mp) şi pe arii restrânse în restul ţãrii. În regiunile sudice şi sud-estice vor fi ploi, dar treptat din a doua parte a intervalului (noaptea) acestea se transforma în lapoviţã şi ninsoare.  În restul zonelor vor predomina ninsorile, iar la munte va ninge - moderat cantitativ în Carpaţii Meridionali şi de Curburã.

Pe acelaşi subiect

Noaptea, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a teritoriului, viteze mai mari la rafalã, în general de 60...85 km/h, urmând însã a se înregistra în sudul Moldovei, în jumãtatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate sub 50 m.  Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 10 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade. Presiunea atmosferică va fi în scãdere uşoarã în zonele extracarpatice, iar în rest va fi variabilã în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

Vremea de mâine 25 noiembrie. Se răcește în aproape toată țara. Noaptea, ploaia se transformă în lapoviță și ninsoare

Vremea de mâine 25 noiembrie în Capitală

La noapte, cerul va fi noros şi temporar va ploua - moderat cantitativ (se vor acumula 10...15 l/mp). Vântul va sufla slab pânã la moderat.  Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 6 grade.

Vremea se va rãci accentuat. Cerul va fi acoperit şi pe tot parcursul intervalului vor fi precipitaţii, sub formã de ploaie, iar noaptea şi lapoviţã şi ninsoare. Se vor acumula cantitãţi de apã însemnate, ce vor depãşi 20...25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în a doua parte a intervalului (cu rafale în general de 45...50 km/h). Temperatura maximã va fi de 6...7 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 1 grad. Presiunea atmosferică va scãdea uşor pe timpul zilei, iar noaptea va creşte.

Vremea de mâine 25 noiembrie. Se răcește în aproape toată țara. Noaptea, ploaia se transformă în lapoviță și ninsoare

Vremea de mâine 25 noiembrie la munte

Vremea se va rãci accentuat, astfel cã pe timpul zilei vor fi temperaturi preponderent negative, iar noaptea va deveni geroasã la altitudini mari. Înnorãrile vor fi persistente şi pe arii extinse va ninge, moderat cantitativ în Carpaţii Meridionali şi de Curburã şi va continua sã se depunã strat nou de zãpadã în toate masivele. În special în a doua parte a intervalului vântul se va intensifica treptat cu precãdere în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde vor fi rafale în general de 60....75 km/h, viscolind ninsoarea.

Vremea de mâine 25 noiembrie. Se răcește în aproape toată țara. Noaptea, ploaia se transformă în lapoviță și ninsoare

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 25 noiembrie. Se răcește în aproape toată țara. Noaptea, ploaia se transformă în lapoviță și ninsoare