Vremea de mâine 20 februarie 2025. Deosebit de rece în mare parte din țară. Până la -18 grade Celsius
În intervalul miercuri - joi vremea va fi rece. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte unde pe alocuri vor fi ninsori slabe. Va fi gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 4 grade.

Joi vremea se va menţine rece, local deosebit de rece în sudul, estul şi centrul ţării, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ninsori slabe local în Moldova şi pe arii restrânse în estul Transilvaniei şi al Munteniei, în Dobrogea şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Moldova şi Dobrogea (viteze de 35...50 km/h).
Temperaturile maxime se vor situa între -7 şi 5 grade, iar cele minime în general între -18 şi -6 grade. Mai ales în prima parte a zilei şi noaptea local va fi ceaţă, cu o probabilitate mai mare în sud.
Prognoza meteo București și Cluj-Napoca
Vremea se va menţine deosebit de rece, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -4 grade, iar cea minimă va fi de -15...-13 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. La începutul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. În Cluj-Napoca vor fi cel mult 2 grade Celsius, iar cerul va fi variabil.
- Vremea de mâine 21 februarie 2025. Ger de crapă pietrele în România, până la -20 de grade Celsius
- Vremea de mâine 19 februarie 2025. Va fi rece în toată țara, temperaturile coboară până la -17 grade Celsius
- Vremea de mâine 18 februarie 2025 în România. Zonele în care se va depune strat gros de zăpadă
- Prognoza meteo 10 - 23 februarie 2025. Vremea se schimbă radical după 20 februarie
- Vremea de mâine 10 februarie 2025. Va fi rece în toată țara. Temperaturi de până la -18 grade Celsius la munte
Vremea de mâine la munte
Vremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, iar la altitudini mari şi ziua. Cerul va fi variabil şi pe arii restrânse va ninge slab în Carpaţii Orientali şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat.
Cum va fi vremea în Europa
În jumătatea estică a Europei, în condiţiile persistenţei masei de aer arctic, vremea se va menţine foarte rece; în schimb, în jumătatea de vest, circulaţia aerului din sector sud-sud-vestic se va intensifica şi va determina transport de aer cald şi valori termice mult peste normele perioadei.
În nord-vestul continentului (Arhipelagul Britanic, nordul Franţei, Belgia şi Ţările de Jos) pasajul frontului atmosferic rece al unui ciclon atlantic va determina înnorări temporar accentuate şi local averse de ploaie care izolat vor avea caracter torenţial şi pot fi însoţite de oraje, iar avansul frontului cald al aceleiaşi perturbaţii atmosferice va aduce în sudul Scandinaviei precipitaţii mixte ce vor depune polei. În estul continentului cerul va fi mai mult noros, dar numai pe spaţii mici vor fi ninsori slabe (fulguieli).
În restul Europei, cerul va fi variabil, iar ploi izolate, de scurtă durată vor fi în Italia şi Grecia (îndeosebi în insulele aparţinând celor două state). Vântul va avea intensificări susţinute în nord-nord-vest, cu rafale mai puternice în Irlanda, vestul Regatului Unit şi pe ţărmurile Norvegiei, precum şi în bazinul Mării Egee şi cel al Mării Negre, dar cu viteze mai mici.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰