Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea de Crăciun și Revelion. ANM a emis prognoza meteo pentru intervalul 11 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 11 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024. Conform specialiștilor ANM, de Crăciun, valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei dar cu precipitaţii, iar în prima săptămână din anul viitor să avem o vreme mai caldă în mare parte din țară.

de Redactia Observator

la 08.12.2023 , 09:17

Vremea de Crăciun și Revelion. ANM a emis prognoza meteo pentru intervalul 11 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024 - Observator

Meteorologii ANM au emis vineri, 8 decembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 11 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024.

"Pe parcursul săptămânii viitoare, treptat temperaturile vor fi în creştere în majoritatea zonelor din țară. Astfel, așteptăm valori termice care se vor situa peste normalul perioadei în vest, sud-vest, centru. O condiție esențială ca aceste temperaturi să se mențină ridicate și pe parcursul zilei ar fi lipsa ceții sau a norilor stratiformi. Precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ în vestul, centrul și în nord-vestul țării. Există posibilitatea ca spre finalul săptămânii viitoare vremea să se răcească, iar precipitaţiile în zonele montane să se transforme în lapoviță și ninsori", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea 11 - 18 decembrie 2023

Articolul continuă după reclamă

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și centrale.

Pe acelaşi subiect

Prognoza meteo 18 - 25 decembrie 2023

Temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și nord-vestice.

Vremea 25 decembrie 2023 - 1 ianuarie 2024

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo 1 - 8 ianuarie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele nordice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea de Crăciun și Revelion. ANM a emis prognoza meteo pentru intervalul 11 decembrie 2023 - 8 ianuarie 2024