Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea pe 7 august. Meteorologii anunţă caniculă, furtuni şi ploi

Vremea pe 7 august este călduroasă în cea mai mare parte a României. Prognoza meteo anunţă însă spre după-amiază şi seară ploi şi furtuni în jumătatea sudică, unde temperaturile însă vor fi tot ridicate. Pe litoral, va ploua, iar în Bucureşti vor fi 31 de grade Celsius.

de Redactia Observator

la 06.08.2018 , 14:00

Vremea pe 7 august este călduroasă în cea mai mare parte a României. Prognoza meteo anunţă însă spre după-amiază şi seară ploi şi furtuni în jumătatea sudică, unde temperaturile însă vor fi tot ridicate. Pe litoral, va ploua, iar în Bucureşti vor fi 31 de grade Celsius.

NOAPTEA DE LUNI SPRE MARŢI: Înnorări, averse în general slabe şi descărcări electrice vor mai fi, îndeosebi la începutul nopţii, local în estul ţării şi pe arii mai restrânse în centru şi în zona de munte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări asociate ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 grade în depresiuni şi 24 de grade în Delta Dunării.

Vremea 7 august la nivelul întregii ţări

Articolul continuă după reclamă

Marţi, vremea va fi călduroasă în zonele de câmpie din vest şi sud. În special în sudul şi sud-estul ţării canicula va fi mai prezentă, indicele temperatură umezeală depăşind uşor pragul critic al disconfortului termic de 80 de unităţi. Canicula va fi semnalată, dar izolat, şi în vest.

Pe acelaşi subiect

După-amiaza şi seara se întorc ploile şi furtunile în sud, sud-est, în centrul ţării, dar şi la munte. Vor fi precipitaţii de scurtă durată, dar intense, cu caracter torenţial şi cu descărcări electrice. În unele regiuni, unde cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 ml/mp şi, izolat, va fi chiar şi grindină.

Temperaturile maxime ale zilei vor urca de la 25 la 34 de grade, cele minime vor varia între 12 - 23 de grade. În prima parte a zilei, presiunea atmosferică va scădea, dar va creşte din nou după-amiază.

Temperaturi în oraşe pe 7 august: Arad 34 de grade, Bacău 31, Botoşani 31, Braşov 30, Cluj-Napoca 30, Constanţa 29, Craiova 32, Galaţi 32, Iaşi 31, Suceava 28, Timişoara 34 de grade Celsius.

ÎN BUCUREŞTI: Potrivit ANM, vremea va fi călduroasă în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza şi seara când vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil unele intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic. Presiunea atmosferica va scădea uşor în prima parte a intervalului apoi va creşte.

Harta de la ANM cu vremea pe 7 august

LA MARE: Pe 7 august, vremea va fi uşor instabilă pe litoral şi se va răcori, anunţă prognoza meteo. Cerul va prezenta înnorări temporare după-amiaza când trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 30 grade, iar cele minime între 22 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 25 ... 27 de grade.

Temperaturi în staţiunile de la mare: Costineşti 29 de grade, Mamaia 29, Mangalia 28, Neptun 29, Vama Veche 28 de grade.

LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă. Pe arii mai extinse în Carpaţii Meridionali şi Orientali şi pe suprafeţe mai mici în rest, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

Temperaturile în staţiunile montane: Ceahlău 18 grade, Păltiniş 22, Poiana Braşov 24, Predeal 24, Rânca 20, Semenic 22, Sinaia 21 de grade la cota 1500, Stâna de Vale 25 de grade Celsius.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » Vremea » Vremea pe 7 august. Meteorologii anunţă caniculă, furtuni şi ploi