Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vremea 29 iulie 2022. Nu scăpăm de caniculă, temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius

Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 29 iulie 2022.

de Redactia Observator

la 28.07.2022 , 15:38

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, cu disconfort termic ridicat, indice temperatură-umezeală (ITU) care să depășească 80 de unități și pe alocuri caniculă, în regiunile vestice și sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și în prima parte a nopții, în zonele de deal și de munte și pe alocuri în restul teritoriului, în special în jumătatea de nord a acestuia. Aversele vor avea și caracter torențial și pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de peste 25...35 l/mp. Izolat vor fi vijelii și grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade.

Prognoza meteo București

Vremea se va menține călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32...34 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Articolul continuă după reclamă

Vremea la munte

Pe acelaşi subiect

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent.

Vremea pe litoral

Vremea va fi caldă, iar disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza, când vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 31 de grade, iar cele minime între  22 și 24 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 și 26 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 29 iulie 2022. Nu scăpăm de caniculă, temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius