Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea 24 septembrie 2021. Temperaturile cresc ușor, dar vom avea parte de vânt și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 24 septembrie 2021. Temperaturile cresc ușor, după ultimele zile de răcire accentuată.

de Redactia Observator

la 23.09.2021 , 15:48

În noaptea de joi spre vineri cerul va fi mai mult noros în nord, centru și nord-est unde, pe alocuri va ploua slab, iar în zona de munte, la altitudini mari vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1700 m, acestea vor fi susținute cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h. În zonele mai joase vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare spre dimineață în nord-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 2 și 9 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud, unde vor fi condiții de brumă. Spre dimineață, izolat se va semnala ceață.

Vremea vineri 24 septembrie 2021

Vremea va fi vântoasă și deși valorile termice vor crește față de intervalul precedent, va fi încă răcoare în nord și în centru, iar în orele dimineților în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi temporare mai ales în prima parte a intervalului în nordul, centrul și estul țării. Vântul va continua să sufle tare la munte, cu rafale ce vor depăși 90...100 km/h la altitudini de peste 1700 m, dar cu precădere ziua va avea intensificări și în restul teritoriului, local cu viteze în general de 50...60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade. Pe spații mici, dimineața și noaptea, se va semnala ceață. Presiunea atmosferică va scadea dinspre nord si dinspre nord-est, incat se va instaura un regim ciclonic.

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo București

Pe acelaşi subiect

Valorile termice vor fi în creștere ușoară față de intervalul precedent, însă diminețile vor fi încă răcoroase. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea temporar intensificări, cu rafale în general de 45...50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.

Vremea pe litoral

Vremea va fi în general frumoasă și va deveni relativ normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor situa între 19 și 22 de grade, iar cele minime între 14 și 16 grade. Noaptea și dimineața vor fi condiții de ceață. Temperatura apei mării va fi de 16...18 grade.

Vremea la munte

Vremea va fi vântoasă, în special pe parcursul zilei. Vor fi intensificări, cu rafale de peste 90...100 km/h la altitudini mai mari de 1700 m. Cerul va avea înnorări, iar local și temporar va ploua. Valorile termice vor crește față de intervalul anterior.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Vremea » Vremea 24 septembrie 2021. Temperaturile cresc ușor, dar vom avea parte de vânt și ploi