Video Vremea 18 decembrie 2022. Se răcește semnificativ în toată țara
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 18 decembrie 2022.
Procesul de răcire al vremii va continua în vestul și nordul țării și se va resimți semnificativ și în celelalte zone. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în centrul și sudul teritoriului, precum și în zona montană aferentă, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitații; acestea vor fi sub formă de ninsoare în zona montană și în Transilvania și mixte în Oltenia și Muntenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în estul țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la -3...-2 grade în nord la 7...8 grade în sud, iar cele minime se vor încadra în marea lor majoritate între -11 și -2 grade. Izolat, cu probabilitate mai mare noaptea în regiunile intracarpatice, se va forma ceață cu depunere de chiciură.
Prognoza meteo București
Vremea se va răci semnificativ față de intervalul precedent; astfel, temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade. Cerul va fi temporar noros și trecător, cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei, vor fi posibile precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat.
Vremea la munte
Vremea se va răci accentuat. Cerul va avea înnorări și pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări și local vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în nord-vestul Europei și în extremitatea de sud-est și ploaie, lapoviță și ninsoare în est și nord-est. În restul continentului, înnorările vor fi temporare, doar izolat vor fi precipitații slabe, iar în zonele joase de relief, mai ales dimineața, pe arii restrânse va fi ceață. Vântul va avea intensificări în regiunile nord-vestice, local în cele nordice și estice și izolat în rest. Temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă în estul și sud-estul Europei și o creștere în vest și în nord.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰