Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 16 decembrie. Temperaturile vor fi în scădere, iar precipitaţiile vor fi predominante în întreaga ţară. Minime şi de - 2 grade

Vremea va fi în general închisă, iar precipitaţiile vor fi în special sub formă de ninsoare. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de polei. Iată prognoza meteo pentru 16 decembrie.

de Redactia Observator

la 15.12.2021 , 14:41

Vremea 16 decembrie. Temperaturile vor fi în scădere, iar precipitaţiile vor fi predominante în întreaga ţară. Minime şi de - 2 grade - Shutterstock

La noapte, cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor şi se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare în Dobrogea, unde vor fi în general moderate cantitativ şi local se va depune strat de zăpadă, ploi şi lapoviţă pe alocuri în Muntenia şi pe arii restrânse mixte în Moldova şi Transilvania.  La munte va ninge, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60...70 km/h. Pe alocuri, în special în estul Munteniei vor fi condiţii de polei. Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în sudul Moldovei şi în Dobrogea, cu viteze mai mari pe litoral cu rafale ce vor atinge 50...60 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 şi 3 grade. Pe arii restrânse se va forma ceaţă.

Vremea 16 decembrie în ţară

Vremea va fi în general închisă. Temporar vor fi precipitaţii, la începutul intervalului în sud-estul ţării, iar din orele amiezii treptat dinspre nord, nord-vest aria acestora va fi în extindere şi va cuprinde mare parte din teritoriu. Vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în zonele de deal şi de munte şi mixte în rest, pe arii extinse în jumătatea de est şi local în cea de vest. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe parcursul nopţii în Dobrogea, Moldova, dar şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde la altitudini mari rafalele vor depăşi 85...95 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 7 grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, unde cerul va fi variabil pe parcursul zilei, iar cele minime între -2 şi 4 grade. Mai ales în orele dimineţii, pe alocuri va fi ceaţă.

Articolul continuă după reclamă

Vremea 16 decembrie în Capitală

Pe acelaşi subiect

La noapte, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 0...1 grad.

Cerul va avea înnorări şi în orele amiezii vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Mai ales în orele dimineţilor, vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea 16 decembrie la munte

Vremea va fi predominant închisă şi se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, izolat ziua şi pe arii extinse în a doua parte a intervalului. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari noaptea în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde la altitudini mari rafalele vor depăşi 85...95 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 16 decembrie. Temperaturile vor fi în scădere, iar precipitaţiile vor fi predominante în întreaga ţară. Minime şi de - 2 grade