Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 12 iunie. Ploile vor cădea în aversă. Maximele se vor încadra între 20 şi 29 de grade

Veştile proaste de la meteorologi continuă şi în acest weekend. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice.

de Monica Palade

la 12.06.2021 , 10:32

La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate la începutul intervalului, când pe suprafeţe mici îndeosebi în zonele de munte, precum şi în sudul, centrul şi nord-estul teritoriului vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade. Izolat se va forma ceaţă.

Vremea 12 iunie în ţară 

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat şi se va manifesta prin perioade cu înnorări, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense - în sudul, centrul şi estul ţării, în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în rest, îndeosebi în a doua parte a zilei, iar în vest, centru, nord şi nord-est, cu precãdere noaptea. 

Articolul continuă după reclamă

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţă. Presiunea atmosferică va scãdea.

Pe acelaşi subiect

Vremea 12 iunie în Capitală 

La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului când vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...15 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea mai ales caracter torenţial, astfel cã în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 de grade, iar cea minimă va fi de 13...15 grade. Presiunea atmosferică va scădea.

Vremea 12 iunie pe litoral

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare iar după-amiaza şi seara, trecător, vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 17 şi 19 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 20 de grade.

Vremea 12 iunie la munte

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat şi se va manifesta prin perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. Aceste fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în a doua parte a zilei în toate masivele, iar noaptea cu precădere în cele nordice şi vestice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Vremea » Vremea 12 iunie. Ploile vor cădea în aversă. Maximele se vor încadra între 20 şi 29 de grade