Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 12 aprilie - 10 mai 2021. ANM a anunţat prognoza meteo pentru Paște

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 12 aprilie - 10 mai 2021. Meteorologii anunță temperaturi de 22 grade Celsius, săptămâna viitoare.

de Veronica Micu

la 10.04.2021 , 14:38

Astfel, potrivit prognozei ANM pentru intervalul 12 aprilie - 10 mai 2021, urmează o încălzire în majoritatea zonelor din țară. Pentru începutul săptămânii viitoare termometrele vor indica valori de 20...22 grade Celsius, însă de miercuri vremea se răceşte din nou.

"Pentru începutul săptămânii viitoare termometrele vor indica valori de 20...22 grade Celsius. Cel mai cald va fi în Banat, Crişana, Oltenia și Muntenia. De miercuri o masa de aer mai rece ne va influența, astfel ca regimul termic va fi în scãdere. Tot de miercuri și ploile vor fi în extindere, mai ales în vest, centru și nord", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Astfel, în următoarele patru săptămâni, temperaturile se vor menţine normale perioadei, cu excepția ultimelor zile ale lunii aprilie și a primelor zile din mai (minivacanța de Paște și de 1 Mai), când va fi mai frig. Potrivit meteorologilor, precipitaţiile vor fi mai însemnate cantitativ în săptămâna 19 - 26 aprilie în vestul țării.

Vezi și

Prognoza meteo 12 – 19 aprilie 2021

Pe acelaşi subiect

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu posibilitatea unei abateri termice ușor pozitive, local în nord-est. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar cu posibilitatea unui deficit local în zonele montane.

Vremea 19 – 26 aprilie 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în jumătatea

vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo 26 aprilie – 3 mai 2021

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, local posibil ușor mai coborâte. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile extracarpatice și local în cele centrale și la munte, dar mai ales în cele nord-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea 3 – 10 mai 2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor putea fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar local cu o tendință deficitară.

Citește și:
Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea 12 aprilie - 10 mai 2021. ANM a anunţat prognoza meteo pentru Paște