Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Temperaturi de peste 30 de grade la sfârșit de octombrie. Val de căldură extremă peste vestul și sudul Europei

Contrar datei din calendar, luna octombrie a adus peste vestul și sudul Europei temperaturi de vară. Am avut parte de mai multe intervale în care valorile maxime au trecut de 30 grade Celsius în Spania, Franța, Italia, Grecia. Acest regim termic a fost menținut ridicat pe fondul unui transport de aer tropical din nordul Africii. 

de Oscar Stanciu

la 26.10.2022 , 13:45

Ieri (25 octombrie) temperaturile maxime au atins 36,8 grade în Melilla - un oraș care aparține de Spania, dar situat in nordul Africii. Un record termic a fost înregistrat și în Italia pe insula Sardinia - Capo San Lorenzo cu 34 grade Celsius la umbră.

Temperaturi de peste 30 de grade în Spania și Franța

Termometrele au indicat o valoare de 33 grade și în Muro, Mallorca (Spania), iar în Grecia maxima a urcat până spre 29 de grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Cel mai posibil, meteorologii din Franța se așteaptă ca această lună să devină cea mai călduroasă lună octombrie din ultimii 100 de ani. Țara s-a confruntat cu mai multe perioade de cădură în această lună, în 18 octombrie temperaturile au atins 33,8 grade în Orthez și  Navarrenx.

Pe acelaşi subiect

Maxime înregistrate în data de 18 octombrie în Franța

Météo Express

Pentru Franța urmează un nou interval cu vreme extrem de călduroasă, între 27 - 29 octombrie sunt prognozate temperaturi maxime de 30 - 32 grade.

Sunt valori termice cu 5 - 10 grade peste normalul perioadei din calendar.

Prognoza meteo pentru Europa - 27 octombrie 

În nord-vestul, nordul şi estul Europei şi în extremitatea de sud-vest, cerul va avea înnorãri şi local va ploua. În nordul Peninsulei Scandinavice, iar izolat şi în Rusia, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. În restul continentului, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab.

Harta prognoză - 27 octombrie

Vântul va avea intensificãri în regiunile sud-vestice şi de nord-vest şi pe arii restrânse în cele vestice, nordice şi estice.

Temperaturile vor marca o creştere uşoarã faţã de ziua precedentã în vestul şi centrul Europei şi o scãdere uşoarã în sud-est. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa, pe suprafeţe mici va fi ceaţã.

Temperaturi de vară în România, în ultima săptămână de octombrie. Cel mai cald va fi în sud

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până în 21 noiembrie 2022. Potrivit specialiștilor, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă. 

În perioada următoare, urmează o atmosferă de toamnă cu temperaturi de august. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în sud, sud-vest și sud-est. Din cauza unui transport de aer cald african, vremea se va menține caldã în mare parte din țară. Valorile termice vor fi cu 8 - 10 grade peste normalul acestui interval, mai ales în regiunile din sud, sud-vest, sud-est. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi ploi slabe îndeosebi în centru şi estul teritoriului, precum şi în zona montanã aferentã. În prima jumãtate a intervalului, local şi temporar vântul va avea intensificãri la munte, dar şi în regiunile extracarpatice şi pe arii restrânse în rest, apoi va slãbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 27 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 2 şi 12 grade Celsius. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe alocuri, va fi ceaţã.

Oscar Stanciu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Temperaturi de peste 30 de grade la sfârșit de octombrie. Val de căldură extremă peste vestul și sudul Europei