Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Situaţie critică în Vrancea, din cauza inundaţiilor. Râul Putna a ieşit din matcă, 50 de gospodării afectate. Apa depăşeşte un metru

Ploile au făcut prăpăd în jumătate de ţară, iar cel mai puternic a fost lovită Moldova. Viiturile au luat două vieţi până acum şi au distrus mai multe drumuri şi poduri. Doisprezece oameni izolaţi de ape, aproape de o pădure din Vrancea, au fost salvaţi cu tiroliana, după 24 de ore de eforturi. Noaptea trecută, judeţul au fost sub cod roşu de inundaţii, după ce râul Putna a ieşit din matcă. Mai multe drumuri judeţene au fost închise traficului după ce apele s-au revărsat pe carosabil, iar câteva gospodării aflate în calea apelor au fost evacuate.

de Adrian Obreja

la 20.06.2021 , 14:53

Ploile torenţiale au făcut prăpăd în Vrancea, care a fost sub cod roşu de vijelii şi de inundaţii. A plouat într-o singură zi cât pentru jumătate de lună. În comuna Mirceşti, localnicii s-au trezit cu apa în curţi, după ce a plouat neîncetat ore bune. Râul Putna s-a umflat, iar apele revărsate au ajuns în gospodării şi case aflate chiar şi la un kilometru distanţă. Cea mai gravă situaţie este în Bilieşti, unde 50 de gospodării au fost inundate, iar apa depăşeşte şi un metru. 

Localnic: Ei n-au lungit digul când a trebuit. Si acum s-a intors toata apa din Râul Putna înapoi.

Cele mai multe dintre drumurile care fac legătura între comune s-au transformat în canale navigabile. Oamenii au primit saci de nisip pentru a face baraje să stopeze apa. O bună parte din drumul judetean 204 E din Vrancea, care face legătura între Ciuşlea şi Mirceşti este acoperit de apă complet. Nu se poate merge către Ciuşlea.

Vezi și

Mai multe drumuri au fost distruse de forţa viiturii

În localitatea Prahuda, comuna Paltin, o parte a şoselei s-a surpat. 12 persoane, printre ele şi adolescenţi şi bătrâni, au rămas izolate ieri seară într-o zonă forestieră mai înaltă, din localitatea Nereju. De dimineaţă, mai multe tentative de salvare au eşuat. După prânz, a fost improvizată o tiroliană deasupra apelor. Salvatorii au prins caburile într-o parte de copacii de lângă adăpostul improvizat şi în cealaltă parte de un tractor. Rând pe rând, sinistraţii au fost salvaţi.

În comuna Piatra Șoimului, din Neamţ, patru familii au rămas izolate după ce un podeţ care trecea peste pârâul Iapa s-a rupt. Pompierii au ajuns la oameni cu ajutorul autospeciale de intervenție și salvare la înălțime, şi le-au dus pâine, apă și lapte praf pentru un bebeluş.

România nu a scăpat de ciclonul din Marea Neagră. Codurile de vreme severă vor rămâne în vigoare până la finalul acestei săptămâni. Rămâne ridicat riscul de inundaţii în sudul şi în estul ţării.

Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Vremea » Situaţie critică în Vrancea, din cauza inundaţiilor. Râul Putna a ieşit din matcă, 50 de gospodării afectate. Apa depăşeşte un metru