Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vreme mai caldă decât normalul perioadei și precipitații reduse

Meteorologii anunță că până la jumătatea lunii martie, în toate regiunile țării temperaturile vor fi peste mediile normale ale perioadei. De asemenea, nu vor fi precipitații însemnate cantitativ în următoarele săptămâni.

de Redactia Observator

la 15.02.2022 , 09:41

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni - Hepta

Administrația Națională de Meteorologie anunță că până pe 21 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în nordul și nord-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Și în săptămâna 21– 28 februarie temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 28 februarie - 07 martie va aduce o temperatura medie a aerului cu valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Și regimul pluviometric estimat pentru această perioadă, va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Articolul continuă după reclamă

În săptămâna 07 – 14 martie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în nord-est. Cantitățile de precipitații vor avea din nou o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vreme mai caldă decât normalul perioadei și precipitații reduse