Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primul judeţ care intră sub cod roşu de ploi torenţiale şi evacuează oamenii. Cantităţile de apă vor ajunge până la 100 l/mp

Galaţi este primul judeţ care intră de luni noaptea sub incidenţa codului roşu de ploi torenţiale, până luni dimineaţă la ora 09.00. Apa se va aduna în cantităţi semnificative într-un timp scurt. Autorităţile au evacuat că persoanele aflat în zonele de risc vor fi evacuate de urgenţă. 

de Redactia Observator

la 29.09.2024 , 13:59

UPDATE: Autorităţile au anunţat de scurt timp că toate persoanele din zonele inundabile trebuie evacuate de urgenţă şi duse în locuri sigure. 

”Împreună cu angajații din primărie, cu consilierii și cu toți cei care pot ajuta, vor merge personal la fiecare gospodărie și trebuie să îi convingă pe toți cei aflați în zonele de risc să fie evacuați sau să se refugieze la rude, la prieteni, în zone sigure, în zone înalte. Trebuie pregătite școlile și toate clădirile aflate în zone fără risc de inundații pentru a adăposti persoanele evacuate. Avem tabără amenajată la Slobozia Conachi, mai amenajăm una de urgență la Pechea și mai avem încă una pregătită să fie montată acolo unde situația o va impune. Toată lumea este în stare de alertă. Toată lumea este în mobilizare generală. Primarii trebuie de urgență, în orele care au rămas, să curețe podurile mari din localitate. Trebuie verificate sirenele și folosite în caz de urgență. Se dislocă pompieri acolo unde este nevoie, trebuie întărite digurile acolo unde sunt probleme, cum este la Foltești pe Chineja unde digul a fost rupt”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Autoritățile au emis Cod roșu de precipitații în județele Galați și Vaslui. Râurile Bârlad, Siret și Prut sunt în atenția autorităților până marți dimineață.

Vezi și

Potrivit Apelor Române, va fi cod roșu de inundații, începând de luni, ora 00:00, până marți, la ora 10:00, pe râurile Bârlad – afluenţii mici aferenţi, în județele Galați și Vaslui, Prut – afluenţii de la confluența cu râul Elan, în Galați și Vaslui, dar și pe Siret – afluenţii de lângă localitatea Lungoci, în judeţul Galaţi.

Pe acelaşi subiect

Cod roşu de ploi

Avertizarea Cod Roșu de ploi abudente este valabilă luni, între orele 00.00 și 09.00.

„În județul Galați va ploua torențial și abundent. Cantitățile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru și de vest a județului, cu o probabilitate mare, de 80...100 l/mp”, anunță meteorologii.

Primul judeţ care intră sub cod roşu de ploi torenţiale, de luni noapte. Cantităţile de apă vor ajunge până la 100 l/mp

ANM

În restul ţării, cod portocaliu şi galben

Totodată, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu, valabilă până luni, la ora 10.00. Potrivit acesteia, în Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei, estul și sudul Transilvaniei, zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și local peste 80...100 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70...85 km/h.

De asemenea, potrivit altei avertizări, de Cod galben, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei și local în Transilvania vor până luni, la ora 10.00, fi averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45...65 km/h. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.

Prognoza meteo în Bucureşti. Când o să plouă

În zona municipiului Bucureşti, de duminică de la ora 10.00 până luni la aceeaşi oră, vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă. Cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40...70 l/mp şi posibil de peste 80 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50...55 km/h. Temperatura maximă va fi de 24...25 de grade, iar cea minimă de 10...11 grade.

De luni dimineaţă până marţi, la ora 10.00, vremea va fi închisă, rece, iar ziua temporar va ploua (10...15 l/mp). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.

O mie de persoane vulnerabile, în atenția autorităților

Până în acest moment avem centralizat aproximativ o mie de persoane vulnerabile, vârstnici și persoane cu dizabilități, care trebuie să fie în atenția autorităților locale, spune Teodora Diaconiță, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Galați, județ care va intra sub Cod roșu de ploi.

„A fost întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și s-au stabilit măsuri concrete pentru fiecare instituție cu atribuții în acest domeniu. Au fost trimiși în teren pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați pentru a discuta cu fiecare primar în parte, în vederea identificării tuturor persoanelor vulnerabile. Mai mult decât atât, Instituția Prefectului a făcut o adresă ieri (sâmbătă - n.r.) dimineață în acest sens și până în acest moment avem centralizat aproximativ o mie de persoane vulnerabile care trebuie să fie în atenția autorităților locale. În acest moment primarii știu exact ce au de făcut și începând cu ora 14 astăzi se va institui permanența la fiecare sediu de primărie din județul Galați”, spune Teodora Diaconiță, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Galați. Ea precizează că în acest moment nu sunt gravide la termen pentru care să fie solicitat ajutorul autorităților locale.

„În schimb avem în atenție tot ce înseamnă persoane vârsnice și persoane cu dizabilități care nu se pot auto evacua. În acest moment nu s-a luat o măsură în această privință de a fi evacuate din timp, însă în cursul zilei de astăzi (duminică - n.r.) vor avea loc mai multe ședințe atât cu primarii în sistem videoconferință cât și cu membrii Comitetului Județean pentru situații de urgență. Iar dacă situația se va impune va fi luată și această măsură de relocare temporară a persoanelor care nu se pot autoevacua”, încheie Diaconiță.

Acum două săptămâni, mai multe localităţi din judeţele Galaţi şi Vaslui au fost scufundate de viiturile care au venit puternic în urma ploilor torenţiale din timpul nopţii. 7 persoane şi-au pierdut viaţa, iar mii de oameni au văzut cum apele le distrug munca de o viaţă. După nenorocirea care s-a abătut asupra oamenilor, Uniunea Europeană a alocat 1,5 miliarde de euro din fondul de coeziune pentru inundaţiile din România. Acum, meteorologii au anunţat că la sfârşitul săptămânii debitul fluviului se va tripla, iar un ciclon va aduce ploi de cod roşu. Peste 5.000 de saci sunt pregătiţi pentru a fi umpluţi cu nisip de către societatea de furnizare a apei potabile din Galaţi. Furtuna Ashley care va ajunge în România va provoca şi un şoc termic. Zilele trecute au fost anunţate 34 de grade Celsius la Bucureşti, iar de luni termometrele vor arăta cel mult 18.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Primul judeţ care intră sub cod roşu de ploi torenţiale şi evacuează oamenii. Cantităţile de apă vor ajunge până la 100 l/mp