Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prăpăd pe litoral, după cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. În 12 ore a plouat cât pentru 6 luni: imaginile dezastrului

E prăpăd pe litoral, lovit de cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani! A plouat în 12 ore cât pentru jumătate de an. La Mangalia, de exemplu, au fost 225 de litri pe metru pătrat. În Vama Veche, plaja practic nu mai există. Acolo, o rulotă a fost răsturnată de şuvoaie, iar proprietarul s-a temut că va ajunge în mare. În staţiunile din sud, sute de turişti s-au trezit la prima oră cu maşinile inundate. Iar în localitatea Amzacea, o bătrână şi doi copii au fost salvaţi de pompieri cu barca pneumatică.

de Redactia Observator

la 31.08.2024 , 19:14

Ciclonul format în Marea Neagră a făcut prăpăd azi noapte. Vremea extremă a lovit mai ales în sudul litoralului. A fost cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. A plouat in 12 ore cat pentru jumătate de an. Puhoaiele au distrus drumuri şi plaje, au acoperit maşini şi au intrat în case. Viiturile au pus şi oamenii în pericol. La această casă din comuna Amzacea nu se mai putea ajunge decât cu barca. Toate căile de acces au fost complet acoperite de ape. Pompierii au dus în siguranţă o bătrână şi doi copii izolaţi.

Autorităţile au emis patru mesaje Ro-Alert în urma avertizării cod roşu

La Vama Veche, un turist venit cu rulota pe litoral, s-a trezit dintr-o dată înconjurat de puhoaie. "Pe la trei noaptea eu dormeam în maşină şi am simţit că se clatină. M-a pocnit viitura şi m-a târât, m-a făcut zob. noroc că m-am agăţat de obstacole. Bine că s-a proptit acolo. Am avut emoţii că o cară spre mare", a declarat Ştefan Vasilache, proprietar maşină. Când s-a făcut ziuă, turiştii au fost şocaţi de dezastrul provocat de furtuna care a lovit cu puterea unui uragan. "Nu ştiu ce o fi fost aseară, dar ce a fost, n-a fost bine deloc! E toată plaja ruptă!", spune un turist.

Vezi și

"Dezastru. N-am văzut nicăieri de când mă ştiu. A fost furtună toată noaptea", spune o turistă. Şezlonguri, umbrele, mese, scaune, acoperişurile teraselor, nimic n-a rămas în picioare. Deşi pe zi erau încă valuri uriaşe, unii turişti au ignorat pericolul şi au intrat în mare. Autorităţile au emis patru mesaje Ro-Alert în urma avertizării cod roşu din partea meteorologilor. În urma ploilor, lacul Tatlageac din Olimp a rupt un stăvilar şi a inundat tot în cale. Apa a ajuns până la calea ferată care leagă Mangalia de Constanţa. Curge printr-un canal de colectare, iar cei de la Apele Române au spart plaja ca sa permita apei să se reverse in mare. Există pericolul ca infrastructura feroviară să fie afectată, iar aceste constructii să fie dărâmate de apa care curge cu debit foarte mare.

Au fost peste 700 de apeluri la 112 în tot judeţul Constanţa. "Au fost probleme si cu alimentarea de energie electrica. Erau 1400 de gospodarii fara alimentare la energie electrica. La ora 13 ramasesera 800 in 7 localitati", a declarat Silviu Coşa, prefect al județului Constanța. Şi turiştii au avut parte de o noapte de coşmar. Acestea sunt imagini filmate în curtea unui hotel în Mangalia. "Ne-am trezit dimineaţa cu maşinile pline de apă", spune un turist. Şi acest hipermarket din oraş a fost inundat. Inclusiv orașul Constanța a fost acoperit de șuvoaie. Nu s-a putut circula pe principalele artere.

E cod roşu de inundaţii valabil până mâine la prânz pe râurile din jumătatea de sud a judeţului Constanţa. "Vor mai fi reprize de ploaie în partea de litoral a judeţului Constanţa. Se mai pot strânge, prin cumulare, cantităţi de până la 30-50 de litri pe metru pătrat. Cantităţi mai mici de data aceasta", a declarat Mihai Timu, meteorolog ANM. Până mâine dimineaţa la 10 este in vigoare un cod portocaliu de vijelii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Prăpăd pe litoral, după cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. În 12 ore a plouat cât pentru 6 luni: imaginile dezastrului