Video O furtună violentă de zăpadă a paralizat estul ţării: vântul a avut forţa unui taifun. Dialog ireal între un şofer şi un poliţist: "Trec. Îmi dai amendă?" / "Nu treci"
O furtună violentă de zăpadă a adus un uragan de necazuri în estul ţării. Pentru prima dată în istorie, meteorologii au dat cod roşu în noiembrie. 4 judeţe au fost paralizate de viscol: Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea. Vântul ca un taifun a ajuns la 140 de kilometri pe oră, iar ninsoarea a înrăutăţit lucrurile. Au urmat mii de apeluri disperate. Maşini blocate în nămeţi cu tot cu oameni, autocare răsturnate şi 400.000 de locuinţe fără electricitate. Şcolile din 5 judeţe spulberate de viscol, vor fi închise mâine.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Zăpada viscolită a făcut imposibilă circulaţia în judeţele aflate sub cod roşu. Toate drumurile din Constanţa, Galaţi, Brăila şi Tulcea au fost închise încă din zori. Autostrada Soarelui a fost blocată şi ea de suluri de zăpadă care au ajuns la un metru înălţime. Vremea infernală a rupt linii de înaltă tensiune şi a provocat întârzieri enorme pe calea ferată. Rafalele au atins 140 de kilometri pe oră în Dobrogea şi au depăşit 145 de kilometri pe oră în munţii Ţarcul.
- Şofer: Eu trec! Ce faci, îmi dai amendă?
- Poliţist: Nu treci!
Vântul violent a răsturnat un autocar cu 40 de oameni pe o şosea din Vaslui. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. 16 pasageri au fost duşi de urgenţă la spitalul din Bârlad, unde mai mulţi medici au fost chemaţi de acasă pentru a îngriji răniţii. Victimele au fost duse pe braţe de pompieri până la tărgile ambulanţelor. Zeci de maşini au rămas blocate pe autostrada spre Constanţa. Disperaţi, şoferii aflaţi în bătaia viscolului, au sunat continuu după ajutor. "Dacă nu vine cineva să mă scoată din şanţul ăsta, cred că în maximum jumătate de oră o să găsiţi maşina îngropată şi eu sloi", spune un şofer.
Vremea extremă a adus necazuri şi la Bucureşti
Zăpada i-a blocat pe şoferi şi pe şoselele din judeţul Galaţi. Nici măcar un excavator de mare putere nu a reuşit să scoată maşinile din nămeţi. Circulaţia a fost de coşmar şi în zone de munte. Tot la munte s-au atins şi cele mai scăzute temperaturi. În Ţarcu au fost minus 20 de grade, astăzi. Sute de utilaje de la deszăpezire au ieşit la lucru în judeţe care erau sub cod roşu. Pe drumurile închise, unii şoferi s-au certat cu poliţiştii - au vrut neapărat să meargă mai departe prin viscol, deşi abia vedeau la câţiva metri. "Anunţă de o săptămână că se pune zăpada şi pe ei i-a prins nepregătiţi. Eu unde să merg acum?", spune un şofer. Drumarii au acţionat de la ora 4 dimineaţa. Pentru că nu au mai putut face faţă, la ora 6 şi 30 de minute toate drumurile judeţene din Constanţa au fost închise. Două ore mai târziu şi toate drumurile naţionale s-au închis, pentru că vizibilitatea a fost extrem de redusă.
Vremea extremă a adus necazuri şi la Bucureşti. 12 maşini au fost distruse de copacii şi stâlpii căzuţi peste noapte la Bucureşti. Prăpăd a fost şi la Constanţa, unde vântul a atins 100 de kilometri pe oră. Taifunul care a doborât arbori azi-noapte nu s-a potolit nici astăzi. Probleme au fost şi pe mare. "Am avut nave care au cerut asistenţă. Din păcate, am avut şi o navă a cărei ancoră a grapat, iar aceasta a colizionat cu o alta care se afla în rada interioară a portului", a declarat Cosmin Dumitrache, şeful Autorităţii Navale Române. Şi călătorii din trenuri au avut de suferit din cauza vremii. Multe trenuri au rămas blocate pe traseu şi au ajuns cu întârzieri foarte mari la destinaţie. Din cauza viscolului, multe cartiere din Constanţa au rămas fără apă potabilă - staţiile de pompare au rămas fără electricitate după avariile provocate de vântul puternic. Echipele de intervenţie lucrează acum la remedierea defecţiunilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰