Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu am văzut zăpadă de vreo treizeci de ani. E minunat!" Iarnă în toată regula la Poiana Braşov, iar ninsorile vor continua

Stratul de zăpadă creşte încet, dar sigur, la munte, iar în zonele joase, ploile vor fi înlocuite de lapoviţă şi ninsoare. Potrivit meteorologilor, vremea va fi în continuare rece în majoritatea regiunilor.

de Redactia Observator

la 12.11.2024 , 08:30

În doar câteva ore, la munte, zăpada a schimbat peisajul de toamnă într-unul de iarnă. La Voineasa şi la Rânca utilajele de deszăpezire au lucrat la foc continuu. De ieri, circulaţia pe Transalpina a fost oprită pe un segment de drum.

Iarnă în toată regula este şi în Hunedoara

Staţiunea Straja a fost acoperită de un strat generos de omăt.

Vezi și

Ovidiu Bodean, șef Serviciul Public Salvamont Hunedoara: A nins în zona montană, undeva la peste 1.200 de metri, cam peste tot.

Pe acelaşi subiect

Iar pe Muntele Semenic şi în comuna Brebu Nou din judeţul Caraş-Severin, prima zăpadă s-a aşternut aseară. Iarna a furat startul şi la Poiana Braşov, spre încântarea turiştilor, care au început imediat să se bată cu bulgări şi să ridice oameni de zăpadă. 

Peisajul de un alb imaculat şi hornurile care fumegă le-au dat senzaţia localnicilor şi turiştilor că sărbătorile de iarnă sunt mai aproape. 

Ninsorile vor continua în centrul ţării

Pe litoral a fost cod galben de ploi, iar câteva străzi din Constanţa au fost inundate. 

Toată zona de litoral a Dobrogei, respectiv judeţele Constanţa şi Tulcea sunt sub cod galben de intensificări ale vântului care atinge la rafală char cu 60 km-h. Din acest motiv, porturile Midia şi Mangalia sunt închise. De altfel, o altă informare meteorologică este valabilă până miercuri dimineaţă. Ninsorile vor continua în centrul ţării. Codul galben, valabil până diseară, va mai îngroşa cu 10-20 de centimetri stratul de zăpadă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Vremea » "Nu am văzut zăpadă de vreo treizeci de ani. E minunat!" Iarnă în toată regula la Poiana Braşov, iar ninsorile vor continua