Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ninsorile puternice în București și viscolul încep de vineri noapte. Duminică, stratul de zăpadă depus va fi de aproximativ 15 cm, anunță ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială care vizează Capitala. Astfel, joi vor fi precipitații care vor favoriza depunerile de polei, iar de vineri noapte începe să ningă puternic. Potrivit specialiștilor ANM, duminică, stratul de zăpadă va măsura între 8 și 15 centimetri.

de Redactia Observator

la 26.01.2023 , 10:56

Ninsorile puternice în București și viscolul încep de vineri noapte. Duminică, stratul de zăpadă depus va fi de aproximativ 15 cm, anunță ANM - Profimedia

Vor fi precipitații joi în Capitală, care vor favoriza depunerile de polei. De vineri, începe să ningă puternic și să viscolească, potrivit prognozei speciale.

Viscol și ninsori în București

INTERVALUL 26.01.2023 ORA 18:00 - 27.01.2023 ORA 10:00

Articolul continuă după reclamă

Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații moderate cantitativ (10...15 l/mp). Acestea vor fi îndeosebi sub formă de lapoviță și ploaie, astfel încât vor fi favorizate depunerile de polei. Vântul se va intensifica treptat și se vor înregistra rafale de 45...50 km/h. Temperatura minimă, fară variații semnificative, va fi de 2...3 grade Celsius.

Pe acelaşi subiect

INTERVALUL 27.01.2023 ORA 10:00 - 29.01.2023 ORA 08:00

Vremea se va menține închisă, cu precipitații însemnate cantitativ (în medie se vor acumula 20...25 l/mp). Acestea vor fi sub formă de ploaie și lapoviță, când și vântul avea intensificări, cu rafale de până la 45...55 km/h. Din noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare umedă, astfel încât până în dimineața zilei de duminică, stratul de zăpadă depus va avea grosimi variabile, în general de 8...15 cm, iar vântul va slăbi treptat în intensitate. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de 0...2 grade Celsius.

Coduri galbene de vreme severă n mai multe zone din țară, până sâmbătă seară

Meteorologii au emis avertizări cod galben de ploaie, ninsoare şi viscol în cea mai mare parte a ţării începând de joi după-amiază până sâmbătă seară.

O primă avertizare cod galben vizează intervalul 26 ianuarie, ora 18 – 27 ianuarie, ora 10, când sunt anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii, polei, viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi intensificări ale vântului. De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 50…70 km/h) şi vizibilitate scăzută. Cea de a doua avertizare cod galben este valabilă în intervalul 27 ianuarie, ora 10 – 28 ianuarie, ora 22, fiind aşteptate cantităţi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului. În Dobrogea, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi local în sudul Moldovei şi în Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor acumula în general 25…40 l/mp. Pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania şi Moldova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Ninsorile puternice în București și viscolul încep de vineri noapte. Duminică, stratul de zăpadă depus va fi de aproximativ 15 cm, anunță ANM