Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Meteorologii anunţă iarnă cu ninsori şi ger cum nu am mai avut de ani buni. Zonele cele mai afectate

Anul acesta am putea avea parte de o iarnă geroasă, cu ploi şi ninsori cum nu am mai văzut de ani buni. De altfel, mare parte din Europa va fi lovită de valuri de frig. Asta înseamnă nu doar o iarnă mai rece ci şi una... mai scumpă. 

de Redactia Observator

la 14.10.2022 , 20:23

În ultimii ani, ne-am obişnuit cu ierni blânde, lipsite de viscole şi zăpadă. Meteorologii spun că anul acesta ar putea fi diferit. Luna decembrie ar urma să vină cu temperaturi ceva mai scăzute şi precipitaţii abundente. 

Robert Manta, meteorolog ANM: Nu avem semnale care să ne spună că această iarnă va ieşi din tipar, care să ne spună că va fi foarte rece sau că va ninge foarte mult. Primele semnale care apar legate de această iarnă şi am putea spune că sunt mai serioase sunt legate de cantităţile de precipitaţii care ar părea să fie ceva mai mari decât în mod normal. 

Veştile sunt bune, în primul rând, pentru fermieri

Vezi și

Fie că vor fi sub formă de ploi sau ninsori, precipitaţiile vor ajuta semnificativ agricultura şi vor contribui la reducerea secetei care a distrus mare parte din culturile agricole din acest an. 

Pe acelaşi subiect

În unele zone, din cauza cantităţilor mari de precipitaţii s-ar putea produce şi inundaţii. Temperaturi mai mici vor fi în zonele de nord, centru şi nord-est. Meteorologii se aşteaptă şi la perioade în care vremea va fi la extreme: zile geroase urmate de temperaturi peste normal. 

Iarna va fi mai rece în mare parte din Europa. Spania, Portugalia sau sudul Franţei se vor confrunta cu furtuni şi vânt intens. Iar în Regatul Unit și Irlanda sunt aşteptate valuri de frig. 

Robert Manta, meteorolog ANM: Estimările ne spun că vom avea impărţite în zone în care va ploua mai mult, sudul Europei, zona peninsulei balcanice, zona adiacentă mării Mediterane unde avem acei cicloni care aduc precipitaţii.

Vorbim despre cantităţi peste medie în timp ce în statele din nord-estul Europei şi peninsula Scandinavă  va fi o iarnă mai caldă, cu precipitaţii puţine. Iarna care urmează va fi influențată în mare măsură de La Niña, omologul rece al fenomenului El Niño. Până atunci, însă, ne putem bucura de ultimele zile frumoase. Weekendul acesta vremea va fi numai bună de drumeţii şi plimbări în natură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Meteorologii anunţă iarnă cu ninsori şi ger cum nu am mai avut de ani buni. Zonele cele mai afectate