Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ger de crapă pietrele, după 4 zile de viscol şi ninsori în Capitală. Codul galben de frig, valabil până luni

Meteorologii ne avertizează că urmează zile friguroase şi în Capitală. După patru zile în care şi-au croit drum prin nămeţi, bucureştenii au de îndurat acum temperaturile scăzute.

de Dalia Ionescu

la 20.02.2025 , 08:33

La ora 8 dimineaţa erau -7 grade Celsius în Capitală şi vântul intensifică senzaţia de frig. Este cea mai geroasă săptămână din această iarnă şi este abia începutul.

În următoarele zile temperaturile vor coborî până la -22 de grade. Pe trotuarele care nu au fost curăţate de angajaţii de la salubrizare zăpada s-a transformat într-un patinoar pentru pietoni şi răbdarea şoferilor este pusă la încercare, deşi pe străzile principale se circulă bine, pe arterele secundare, acolo unde utilajele nu prea au ajuns, s-a format un strat de gheaţă.

Aşa că oamenii sunt sfătuiţi să circule cu prudenţă atât pe carosabil, cât şi pe trotuar, pentru că există riscul de accidentare. Codul galben de ger este valabil până luni.

Vezi și

Arterele care nu au fost curăţate de zăpadă

Potrivit Primăriei Capitalei, între orele 22-00 – 02-00, polițiștii locali din cadrul Serviciilor Control Salubritate și Intervenții la Evenimente au făcut verificări pe raza celor 6 sectoare ale municipiului București cu privire la respectarea programelor de deszăpezire și combaterea poleiului de către operatorii de salubritate.

  • În Sectorul 1, mare parte din străzile laterale sunt acoperite cu zăpadă (str. Abrud, str. Maica Alexandra, str. Gheorghe Balș, str. Av Jean Texier, str. Șerban Petrescu, str. Maramureș).
  • În Sectorul 2, majoritatea străzilor laterale sunt degajate de zăpadă. Străzi pe care s-a constatat strat de zăpadă sunt intr. Glucozei, intr. Brădești, str. Episcop Damaschin și str. Frunzei.
  • În sectoarele 3 și 4 nu au fost constatate străzi laterale cu strat de zăpadă.
  • În Sectorul 5, majoritatea străzilor laterale sunt degajate de zăpadă. Străzi pe care s-a constatat strat de zăpadă sunt: str. Ioan Averescu, str. Marc Aureliu, str. Ion Oaie, în spatele blocului din sos. Sălaj nr. 5).
  • În Sectorul 6, majoritatea străzilor laterale sunt degajate de zăpadă. Străzi pe care s-a constatat strat de zăpadă sunt: str. Elevului, str. Floare Roșie.
Dalia Ionescu Like

De ce am ales să lucrez în presă? Simplu. Sunt curioasă, îmi place să pun întrebări şi vreau să aflu adevărul. Îmi place să cunosc oameni noi, să vorbesc cu ei şi să le ascult povestea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Vremea » Ger de crapă pietrele, după 4 zile de viscol şi ninsori în Capitală. Codul galben de frig, valabil până luni