Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Furtunile au măturat aproape toată ţara. În Bacău, gospodăriile au fost acoperite de ape, a fost prăpăd şi în Bistriţa-Năsăud

Sfârşit furtunos de vară! După săptămâni întregi de caniculă, vijeliile au pus stăpânire pe aproape toată ţara. În comuna Romuli din judeţul Bistriţa mai multe pârâuri au ieşit din matcă, iar mai mult drumuri au fost blocate de aluviuni. În Mureş furtunile au rupt mai mulţi copaci, iar localnicii au primit trei masaje Ro-Alert. Meteorologii anunţă însă că prima zi de toamnă va aduce cer senin şi temperaturi de până la 30 de grade Celsius.  

de Redactia Observator

la 31.08.2023 , 14:09

Furtuna de cod roşu a făcut prăpăd aseară în Satu Mare. Rafalele au smuls cu totul acoperişurile mai multor blocuri şi le-au aruncat peste maşinile locatarilor.

Localnici: A căzut un plop şi apoi a căzut şi acoperişul. Prima dată a căzut plopul. A căzut pe două maşini. Şi la aproximativ 10 minute tot acoperişul blocului s-a desprins. Daune sunt şi pe faţada blocului şi la geamurile oamenilor.

Parcările au fost pline de resturi de tablă, lemne şi cărămizi. Când ploaia s-a mai domolit, localnicii au ieşit să evalueze pagubele. Peste 50 de copaci au fost doborâţi pe şosele şi au îngreunat circulaţia, iar mai multe străzi au fost inundate. Pompieri au intervenit cu drujbele ca oamenii să poată intra în scările de bloc.

Vezi și

Şi azi-dimineaţă, oraşul avea încă urmele teribilei furtuni. Oamenii n-au mai avut răbdare să intervină autorităţile şi au ieşit singuri să strângă resturile din faţa blocurilor.

Pe acelaşi subiect

Prăpăd în comuna bistriţeană Romuli

A fost prăpăd aseară în comuna Romuli din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde mai multe pârâuri au ieşit din matcă. Toate drumurile din comună au fost complet blocate de aluviuni, iar o maşină a fost luată de apă. Iar în Rebrişoara gospodăriile oamenilor au fost inundate. Mai multe localități au rămas fără curent electric, iar în comuna Rodna acoperișul unui bloc de locuințe a fost smuls de vânt. Localnicii din comuna Lunca Ilvei s-au speriat de un nor care semăna cu o tornadă. În Mureş, furtuna a rupt mai mulţi copaci, iar un panou publicitar a căzut peste o maşină. Localnicii au primit trei mesaje Ro-Alert de vreme severă.

După săptămâni întregi de temperaturi de peste 40 de grade, bucureştenii au primit ploaia de aseară cu multă bucurie. Însă nu toţi, deoarece chiar şi o ploaie de câteva minute a fost suficientă pentru a înfunda canalizările din oraş. Pe Bulevardul Camil Ressu din Sectorul 3 maşinile au circulat cu dificultate prin apa acumulată pe carosabil, iar tramvaiele au fost complet blocate pentru două ore.

Ieri în partea de est a ţării, mai multe localităţi din judeţul Bacău au fost inundate în câteva zeci de minute. Curţile şi grădinile oamenilor au fost acoperite de ape. În oraş, canalizările nu au făcut faţă volumului mare de apă. Mai multe străzi principale au devenit lacuri. A plouat atât de tare încât apa a părtuns într-un microbuz care trebuia să ajungă de la Iaşi la Bacău.

Şi în Sibiu vremea s-a schimbat brusc peste noapte. Dacă marţi, oamenii se răcoreau lângă fântânile arteziene şi stăteau la coadă la îngheţată, ieri au schimbat tricourile cu hanoracele. Au fost doar 22 de grade Celsius, cu zece mai puţine decât ziua precedentă.

August 2023, una dintre cele mai călduroase luni din ultima jumătate de secol

Ieri în toată ţara au fost emise 10 coduri roşii, 23 de coduri portocalii şi 20 galbene. Până la miezul nopţii va fi cod portocaliu de vreme rea în jumătate de ţară, iar riscul de inundaţii rămâne ridicat. Ultima lună de vară ar putea intra în istorie. În august, am avut în total 25 de zile caniculare şi doar 6 cu temperaturi sub 35 de grade Celsius.

Simona Căpşună, meteorolog: Două valuri de căldură puternică au evoluat în august, unul la începutul lunii care a durat aproximativ o săptămână şi al doilea care a debutat pe 14 august şi încă nu s-a terminat. Cea mai ridicată temperatură de 41 de grade Celsius la umbră s-a înregistrat la Zimnicea, iar perioada foarte lungă de persistenţă a caniculei va face ca şi această lună, la fel ca şi iulie să se înscrie între cele mai călduroase din ultima jumătate de secol.

Astăzi vor fi din nou ploi de vară în aproape toată ţara. De mâine însă, se înseninează iar primul weekend de toamnă se anunţă unul călduros.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Vremea » Furtunile au măturat aproape toată ţara. În Bacău, gospodăriile au fost acoperite de ape, a fost prăpăd şi în Bistriţa-Năsăud