Video Furtuna Pia a ajuns în România. Întreaga țară, sub cod galben și portocaliu de viscol puternic și ninsori cu tunete
Furtuna Pia a ajuns şi în România. Toată ţara este de azi şi până în ajunul Crăciunului sub cod galben și portocaliu de ninsoare şi vânt puternic.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
În unele judeţe, viscolul a început deja. Iar în Baia Mare, locuitorii au fost surprinşi în această dimineaţă de ninsoarea însoţită de tunete. Fenomenul rar se întâmplă atunci când ninge şi solul e rece, iar deasupra norilor aerul e cald.
Vremea a început să se schimbe şi în judeţul Suceava, unde ninge încă de dimineaţă, aşa că drumarii au pus deja în funcţiune utilajele de deszăpezire. Avertizările de ninsoare şi vânt sunt în vigoare în toată ţara până în Ajun, la ora 10.
Furtuna PIA pune stăpânire pe România
De vineri la prânz până în ajunul Crăciunului, vântul va avea intensificări în toată ţara, iar în Maramureş şi Transilvania vor fi ninsori viscolite. Zona montantă înaltă se va afla sub avertizare Cod portocaliu de viscol. În Bucureşti, cerul va fi noros, iar vântul se va intensifica, de vineri.
La munte vor fi rafale de 90...100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei şi local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65...70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55...60 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25...30 l/mp şi peste 40... 50 l/mp în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă, în Maramureş şi Transilvania temporar va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.
Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi şi în Moldova, în Crişana şi în Banat.
Meteorologii au emis Cod portocaliu de viscol, începând de vineri, de la ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, pentru zona montană înaltă - judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Cluj şi Sălaj.
”În zona montantă înaltă (în general la peste 1.500 m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă şi zăpadă troienită”, a arătat ANM.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰