Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Furtună apocaliptică în Suceava, vijelia a smuls acoperişul unui bloc: "Dezastru! Aşa ceva nu am pomenit"

Furtună apocaliptică, seara trecută, în municipiul Suceava! Vijelia a smuls pur şi simplu acoperişul unui bloc aflat la periferia oraşului şi l-a plimbat la câţiva metri distanţă. Potopul a distrus în întregime apartamentele aflate la etajele superioare. Toţi locatarii blocului au fost nevoiţi să-şi strângă cele necesare şi să se mute la rude ori prieteni.

de Andreea Petrescu

la 02.07.2021 , 08:40

Oamenii spun că apa s-a infiltrat în pereţii locuinţelor şi că apartamentele au fost transformate în ruine. În plus, curentul electric a fost oprit, pentru a evita producerea unui dezastru.

În câteva minute, cerul s-a acoperit de nori negri, iar peste oraş parcă a venit un ciclon, care a măturat tot în calea lui. Unul dintre locatari filma urgia de afară. S-a trezit, dintr-o dată, cu acoperişul blocului în faţa ochilor, spulberat de vijelie. "Am văzut o negreală pe cer. Era negru, negru. A tras o grindină câteva minute. Şi după am auzit un vuiet şi am auzit poc, poc, poc, pe acoperiş. Şi am văzut acoperişul acolo, la vecini", a declarat bărbatul.

Peste 10 apartamente distruse 

Vezi și

Blocul este amplasat la marginea localităţii Şcheia. Bucăţile de tablă, smulse ca nişte fulgi de pe acoperişul clădirii, au ajuns în curţile caselor din apropiere. 

Pe acelaşi subiect

"Eu am crezut că e o vijelie, nici nu mi-am dat seama. M-a sunat vecina de la casă şi mi-a zis că s-a luat acoperişul".

"Am pomii rupţi acolo. 

Dezastru! Aşa ceva nu am pomenit. 

Tot acoperişul ăsta e în trei grădini. A rupt garduri, a făcut praf"

Peste 10 apartamente aflate la etajele superioare au fost distruse. Apa s-a scurs în mai toate apartamentele de la etajele superioare. Blocul a fost deconecat de la utilităţi, iar oamenii nu se mai pot întoarce în apartamentele lor. Toţi locatarii au fost nevoiţi să se mute pe la rude ori prieteni. Unii au fost cazaţi la căminul cultural din Sfântu Ilie, dar şi la o pensiune aflată în zonă. "A fost, într-adevăr, o vijelie mare, dar nu a afecta toate imobilele. Asta arată calitatea lucrării de aici, nu?", spune Iulian Cimpoeşu, prefect Suceava.

Grindină de mărimea oului de porumbel

Potop a fost şi în Galaţi! Un cod roşu de vijelii a fost emis la ora 03:00, în această dimineaţă, iar autorităţiile au trimis şi o averizare RoAlert. Cantităţile uriaşe de apă au transformat oraşul într-un adevărat port plutitor. Cu străzile acoperite complet de apă, şoferii surpinşi în trafic au fost nevoiţi să facă cale întoarsă. Vremea capricioasă a făcut prăpăd şi în judeţul Gorj. În localitatea Plopşoru a căzut grindină de mărimea oului de porumbel. În doar câteva minute, şosele au fost complet acoperite de un covor alb de gheaţă.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Furtună apocaliptică în Suceava, vijelia a smuls acoperişul unui bloc: "Dezastru! Aşa ceva nu am pomenit"