Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Meteorologii anunţă ploi, vânt şi precipitaţii însemnate cantitativ, până luni dimineaţă, dar şi răcirea semnificativă a vremii. Pentru mai multe zone ale ţării a fost emis cod galben de vânt, iar pentru zonele montane cod galben de ninsori şi viscol.
Potrivit ANM, până luni, la ora 10.00, temporar vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40...50 km/h.
"Aria precipitaţiilor va fi în extindere şi va cuprinde treptat sud-estul, sudul şi local centrul ţării. În zonele joase va ploua, iar izolat vor fi şi ninsori şi lapoviţă. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1000 m, de sâmbătă seara, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă", a transmis ANM.
Ninsori în zonele de munte, unde se va depune strat de zăpadă de 20 de centimetri
Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi de 10...20 l/mp şi izolat vor depăşi 25...30 l/mp.
- Vremea 11 noiembrie - 9 decembrie 2024. Mai frig decât normalul perioadei, ploi, lapoviță și ninsori la munte
- România, lovită de vortexul polar. Temperaturile au scăzut brusc chiar şi cu 10 grade Celsius. În unele zone,...
- 12 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare de vreme severă. Cod galben în Moldova, Dobrogea și Oltenia
"Vremea se va răci semnificativ, mai ales în sud, în est şi în centru şi va deveni rece pentru această dată", a transmis sursa citată.
În intervalul 09 noiembrie, ora 12 – 11 noiembrie, ora 10, este cod galben de intensificări ale vântului.
"În Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei, local şi temporar vântul va avea viteze la rafală de 50...65 km/h", a transmis ANM.
De asemenea, în intervalul 10 noiembrie, ora 06 – 11 noiembrie, ora 06, este cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscolite.
"În intervalul menţionat, în zona de munte a judeţelor Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna, mai ales la altitudini de peste 1000 m, temporar ninsorile vor fi intense şi viscolite (viteze ale vântului de 40...55 km/h) şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm", a mai transmis ANM.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰