Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Canicula bate record după record în Europa: în Spania au fost înregistrate 47,7 grade Celsius

O nouă zi de foc pentru sudul Europei. Cel mai rău a fost în Spania, care şi-a doborât propriul record de căldură. Valul de caniculă care a acoperit ca o cupolă toată zona Mediteranei, se va mai domoli de luni, 16 august.

de Simona Moloiu

la 15.08.2021 , 21:05

47,7 grade Celsius este valoarea cu care Spania îşi doboară recordul absolut de temperatură şi a fost măsurată de termometrele din provincia Cordoba. Însă, în toată ţara temperaturile nu au scăzut sub 40 de grade toată ziua de ieri.  Sunt valori termice cărora organismul uman le face faţă cu greu. După 40 de grade, funcţia de răcire a corpului funcţionează cu greu, iar după 41 de grade Celsius, apare riscul de stop cardiac, în special în rândul persoanelor vulnerabile, avertizează specialiştii.   

Iar temperaturile de foc nu sunt singurele care le-au dat de cap spaniolilor. În Albacete, o localitate din sudul ţării, o futună de nisip s-a iscat din senin.Oamenii care se aflau în aer liber s-au ţinut de stâlpi şi garduri pentru a nu fi luaţi pe sus de rafale.

Aceleaşi temperaturi de foc sunt şi în Portugalia, unde 14 regiuni sunt în stare de alertă din cauza caniculei. Ieri, în mai multe zone, termometrele au înregistrat şi 45 de grade Celsius la umbră.  

Vezi și

În Grecia canicula s-a mai domolit, nu şi incendiile. Pe insula Evia, acolo unde au ajutat şi pompierii români, după câteva zile de pauză, focul a izbucnit din nou într-o zonă împădurită. Focul este  sub control acum, dar riscul de incendii rămâne în continuare ridicat în toată ţara. Peste 50 de focare au fost identificate de pompierii eleni de ieri până azi.   

De aproape o săptămână, cu incendiile luptă şi Turcia. Iar ieri unul dintre echipajele mobilizate să stingă focul a plătit cu viaţa. Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit în timpul misiunii. Aeronava venise din Rusia pentru a da o mână de ajutor pompierilor turci. Toţi cei opt oameni aflaţi la bord au murit.

Simona Moloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Canicula bate record după record în Europa: în Spania au fost înregistrate 47,7 grade Celsius