Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bucureştiul, devastat de o furtună violentă: zeci de copaci căzuţi, maşini avariate şi bulevarde inundate

După zilele prea calde pentru sfârşit de mai, vremea a schimbat brusc foaia. Până luni, aproape toată România este sub avertizare de ploi, vijelii şi grindină. În Capitală, o furtună de câteva minute a inundat mai multe bulevarde şi a rupt copaci.

de Andreea Petrescu

la 28.05.2022 , 19:35

Probleme au fost peste tot în Bucureşti în această după-amiază din pricina ploii torenţiale care a căzut şi a vântului puternic. Cele mai mari probleme s-au înregistrat în cartierul Militari, pe Bulevardul Iuliu Maniu, acolo unde un copac a căzut peste două maşini. Acestea sunt avariate, Poliţia a venit la faţa locului. Vântul puternic a făcut mai multe pagube în întreaga Capitală. Au fost 29 de copaci care au căzut în tot oraşul, iar 19 maşini au fost avariate.

Ploaia puternică ce a căzut în urmă cu scurt timp nu a putut fi preluată de sistemul de canalizare din zona Bulevardului Iuliu Maniu, astfel că sunt mai multe zone inundate. Probleme au fost şi pe Bulevardul Timişoara, de la Valea Cascadelor până la Valea Oltului. Ploaia puternică şi vijelie cu grindină a fost şi în Chiajna, în cartierul Rahova, precum şi în alte zone din Bucureşti. Suntem sub atenţionare de Cod Galben şi Cod Portocaliu pentru mai multe judeţe din ţară până la luni.

Apa Nova, pregătită să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Vezi și

Compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, este pregătită să intervină cu 17 hidrocurățitoare, 56 autoutilitare, 31 echipamente de pompare și un personal format din 140 specialiști. Echipele sunt amplasate preventiv în teren în zonele cu potențial risc de acumulare.

De asemenea, Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Poliția Rutieră, Administrația Străzilor și Societatea de Transport București, în scopul minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Bucureştiul, devastat de o furtună violentă: zeci de copaci căzuţi, maşini avariate şi bulevarde inundate