ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea în România până pe 31 martie
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 4 - 31 martie 2025. Specialiştii anunţă temperaturi ridicate de la o zi la alta, la finalul săptămânii valorile în termometre urmând să ajungă la 20 de grade Celsius.

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. După un început de lună cu temperaturi moderate, vremea se va încălzi semnificativ în perioada 7-10 martie 2025.
Prognoza meteo 4 - 10 martie 2025
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.
- Vremea de mâine 13 martie. Sunt aşteptate ploi şi vijelii în aproape toată ţara. Maximele se vor încadra...
- Vremea de mâine 12 martie. Încă o zi călduroasă cu maxime cuprinse între 14 şi 24 de grade
- Răcire bruscă după temperaturile de 26 de grade. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru...
- Vremea de mâine 11 martie. Temperaturile depășesc cu mult normalul perioadei. Maxime și de 25 de grade
- Vremea 10 - 23 martie 2025. Temperaturile se vor apropia de 25 de grade Celsius, în mai multe zone din ţară. Când...
Vremea 10 - 17 martie 2025
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, dar și ușor deficitare în jumătatea estică a teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Prognoza meteo 17 - 24 martie 2025
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile vestice și sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Vremea 24 - 31 martie 2025
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰