A fost cea mai călduroasă dimineaţă de 11 decembrie din ultimii 60 de ani. De luni, vremea se schimbă radical în toată țara
Iarna pare că uită de data din calendar. A fost cea mai călduroasă dimineaţă de 11 decembrie din ultimii 60 de ani. După temperaturile record din acest weekend, vremea schimbă foaia. De luni, se va rãci semnificativ în majoritatea zonelor.
A fost cea mai călduroasă dimineață de 11 decembrie din ultimii 60 de ani, iar 59 de stații meteo au înregistrat recorduri termice. De asemena, și ziua de ieri a înregistrat la 30 de stații meteo temperaturi de 10 - 15 grade Celsius peste normalul perioadei.
De luni, vremea se schimbă radical în toată țara
După temperaturile record, însă, vremea schimbă foaia. De luni, vremea se va rãci semnificativ în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi cel mult 8...10 grade; cu cele mai scăzute valori în vest, centru, nord, dar și în zonele montane.
Cerul va avea înnorãri, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni. În zonele montane se va depune un nou strat de zăpadă, iar ninsorile vor fi puternic viscolite. Vântul va avea intensificãri în jumãtatea de sud a teritoriului, precum şi la munte, unde va accentua sezația de rece.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰