Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 5 zile cu Cod Roşu de caniculă şi 50 de grade resimţite în Bucureşti. Meteorologii au veşti rele despre valul istoric de căldură

Am avut parte de o nouă zi caniculară, cu temperaturi resimţite de peste 40 de grade în aproape toată ţara! În Capitală s-a înregistrat recordul - bucureştenii care au ieşit pe stradă s-au topit la 44 de grade. Serviciile de ambulanţă abia au mai făcut faţă solicitărilor venite de la oameni care au leşinat sau cu probleme cardiace. Vremea extremă continuă şi în perioada următoare. Vor fi cinci zile consecutive cu cod roşu. 

de Clara Mihociu

la 12.07.2024 , 19:56

Capitala a fost azi cel mai fierbinte punct din ţară. Termometrul a arătat 38 de grade la umbră la ora 15, dar s-au resimţit 44 de grade. Asfaltul s-a încins iar pe maşinile lăsate la soare nu puteai pune mâna fără să te arzi. Blocurile au acumulat atâta căldură încât în apartamentele fără aer condiţionat temperaturile au sărit de 30 de grade. Cine a fost nevoit să iasă din casă s-a trezit într-un cuptor uriaş, încins la maximum. 

Echipajele de pe ambulanţe abia au mai făcut faţă solicitărilor. Acestei doamne i s-a făcut rău imediat după ce a intrat într-o farmacie. A fost scoasă pe targă şi a primit îngrijiri medicale.  

Bucureştenii au sunat cu miile la 112

Vezi și

Aici, în dispeceratul celor de la ambulanță, săptămâna trecută erau 400 de apeluri pe zi. Acum avem cu 100 mai mul. A crescut așadar numărul solicitărilor cu 20%  Multe dintre aceste cazuri însă nu sunt neapărat urgențe, mare parte dintre ele ar putea fi rezolvate și la medicul de familie.

Pe acelaşi subiect

"În momentul în care o persoană devine înconştientă, nu se poate deplasa, valoriile tensionale sunt peste 180 cu 100 în mod constant, trebuie să sune la 112", spune Diana Cimpoieşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.

În ultimele 2 zile, în Capitală au fost peste 3.000 de apeluri, iar 2.000 dintre ele au fost urgenţe.

Cod roşu de caniculă, 50 de grade resimţite în Capitală

De mâine e şi mai rău. Urmează cel puţin cinci zile cu cod roşu, în est, vest şi jumătatea de sud a ţării. În Capitală se vor resimţi aproape 50 de grade. 

Traversăm în această perioadă cel mai lung val de caniculă din istorie cu zile consecutive în care regimul termic nu a coborât sub 35 grade. Am mai avut doi ani cu un iulie extrem de fierbinte - 2007, când s-a dat şi primul cod roşu de caniculă - şi 2012, când 16 zile din cele 31 ale lunii au fost cu temperaturi ridicate. Episodul de anul acesta a început în 6 iulie, iar de la o zi la alta căldura s-a tot intensificat. Am pornit sâmbătă de la 35 de grade, duminică au fost maxime de 36, luni - 37 iar marţi s-au înregistrat 38. Miercuri am sărit la 40 grade, temperatură care s-a menţinut şi joi. Ieri am avut 82 de recorduri termice - în multe oraşe din jumătatea sudică au fost peste 38 de grade. Dar încă nu am atins vârful caniculei, astfel cele mai ridicate valori sunt așteptate la începutul săptămânii viitoare, când maximele ar putea ajunge la 43 de grade la umbră.

Pe hărțile de prognoză încă nu se vede finalul acestui val de căldură extremă și specialiștii vorbesc de un blocaj atmosferic. Aerul tropical din nordul Africii este staționar de câteva zile peste sudul și sud-estul Europei, in timp ce în vestul continentului sunt furtuni, iar aerul este mult mai respirabil. Fenomenele sunt tot mai severe de la un an la altul, iar luna iulie din acest an va deveni cea mai călduroasă luna iulie din istorie. Astfel, dacă ne uităm la această hartă, vedem că faţă de perioada 1991-2020, valorile pentru România sunt cu 14 grade mai ridicate.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » 5 zile cu Cod Roşu de caniculă şi 50 de grade resimţite în Bucureşti. Meteorologii au veşti rele despre valul istoric de căldură