Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Producătorii de maşini electrice lucrează la foc continuu: soluţiile găsite pentru crearea unor baterii cu autonomie mai mare

Anul trecut, vânzările de maşini 100% electrice la nivel global au depăşit pragul de 10 milioane de unităţi. Adică 14% din totalul vânzărilor de autoturisme noi. Dar maşinile electrice au fost primite cu entuziasm și cu scepticism în egală măsură. 

de Redactia Observator

la 20.05.2023 , 11:26

Tot mai mulţi oameni fac anual tranziția către electrice. Dar ca orice tehnologie nouă care tinde să înlocuiască una mai veche şi maşinile electrice au fost primite cu entuziasm și cu scepticism în egală măsură. 

În primele patru luni ale anului, înmatriculările de maşini electrice de la noi din ţară au crescut cu aproape o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Autoturismele verzi au ajuns să dețină o cotă de piață cu 7% mai mare faţă de cele care au motoare diesel

Vezi și

Sunt încă foarte departe să le ajungă din urmă, să nu mai zic să le înlocuiască, pe cele pe benzină. Au o cotă de piaţă de puţin peste 20%, dar creşterea interesului este într-adevăr spectaculoasă. Ce este însă şi mai surprinzător, este faptul că autoturismele verzi au ajuns să dețină o cotă de piață cu 7% mai mare faţă de cele care au motoare diesel. Şi abia aici se poate vedea tranziţia. 

E cert, ne îndreptăm către un viitor electrificat, dar odată cu el, trebuie să intre în scenă şi noi tehnologii care să satisfacă cererea în creştere pentru baterii. Şi aici este adevărata provocare. Mai ales că de curând un oficial al industriei a atras atenţia că în următorul deceniu vor mai rămâne pe piaţă doar 10 productori auto. Avertismentul vine în condiţiile în care concurenţa intensă de pe piaţa vehiculelor electrice din China se extinde la nivel global.

Vânzările de maşini 100% electrice la nivel global au depăşit pragul de 10 milioane de unităţi

Anul trecut, vânzările de maşini 100% electrice la nivel global au depăşit pragul de 10 milioane de unităţi. Adică 14% din totalul vânzărilor de maşini noi. Mai mult de jumătate dintre ele s-au vândut doar în China, ţara care este în acelaşi timp şi cel mai mare poluator al Planetei. 

Şi în Europa maşinile care nu poluează devin tot mai populare. Anul trecut, vânzările au crescut cu peste 15%, ceea ce înseamnă că una din cinci mașini înmatriculate a fost electrică. 

Sunt multe voci care susțin vânzările de mașini electrice, dar și mai multe împotriva acestei noi tehnologii. Inamicii unui viitor electrificat spun că maşinile electrice ar polua de fapt mai mult decât maşinile cu combustie internă, că nu există suficiente staţii de încărcare, că autonomia este prea mică sau că tehnologia bateriilor nu este cea mai eficientă. 

Motiv pentru care companiile lucrează la foc continuu la tehnologii suplimentare care să rezolve toate aceste probleme. Pentru moment se concentrează pe noi tipuri de baterii, care să fie mai uşor de fabricat şi nu la fel de costisitoare. O soluţie ar fi bateriile cu ioni de sodiu, care au un design similar şi pot fi fabricate prin metode asemănătoare celor cu ioni de litiu. 

Avantajele bateriilor de la maşinile electrice

Avantajul este că sunt mai ieftine, au mai multe cicluri de încărcare şi sunt mai sigure. La fel şi în cazul bateriei cu ioni de oxigen. Este ieftină de produs, nu este inflamabilă şi, cel mai important, nu se degradează în timp, ceea ce o face demnă de titlul de "baterie nemuritoare". În ambele cazuri, singurul dezavantaj este autonomia, care este chiar mai mică decât în cazul bateriilor actuale. 

Pentru a rezolva şi această problemă, o inovaţie în adevăratul sens al cuvântului pentru viitorul industriei auto ar fi bateria solid-state. Tehnologia promite o autonomie mult mai mare şi timpi de încărcare de doar 15 minute. Se lucrează deja de ceva vreme la ea, dar deşi s-a dovedit viabilă, se pare că este foarte greu de fabricat. Deci va trebui să ne mulţumim pentru moment cu autonomia oferită de bateriile clasice. 

În încheiere am o veste bună și pentru cei care nu vor ca motoarele pe combustie să devină istorie prea curând. Combustibilii sintetici ar putea salva mașinile cu motoare cu ardere internă. Porsche a anunțat că de anul viitor va începe construcția unei fabrici în Texas. Acesta este următorul pas în efortul de a transforma e-fuels în niște combustibili viabili din punct de vedere comercial.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » UseIT » Producătorii de maşini electrice lucrează la foc continuu: soluţiile găsite pentru crearea unor baterii cu autonomie mai mare