Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rusalii 2024. Satul care aduce turişti din toate colţurile lumii în inima tradiţiei de sărbători: "E foarte frumos şi special"

Pentru zilele libere de Rusalii, însă se mai găsesc locuri de cazare în satul tradiţional Breb. Mai hotărâţi sunt străinii care vin indiferent de perioadă. Tradiţiile, peisajele şi mâncarea delicioasă îi conving pe mulţi să revină.

de Redactia Observator

la 17.06.2024 , 22:09

În această pensiune tradițională din Breb s-au ocupat doar jumătate dintre locurile de cazare. Turiștii care vor ajunge la final de săptămână sunt în marea majoritate din București și Constanța.

"Nu ne facem griji pentru că ne mai odihnim ca să avem putere pentru lunile iulie şi august când avem foarte mulţi. Când şi-au făcut rezervări turiştii pe care îi aveţi acum de Rusalii? Cam din luna februarie, martie", spune Ileana Bozai, administrator pensiune.

Farmecul satului tradițional maramureșean îi lasă fără cuvinte, în această perioadă a anului, pe turiștii străini. Ulițele pietruite, mâncarea, dar și ospitalitatea îi conving pe mulţi să revină. 

Vezi și

"E foarte frumos şi, în special, toţi oamenii sunt foarte prietenoşi. Te simţi binevenit. Este pentru prima dată de când sunt aici, dar şi pentru câteva zile sunt atât de multe lucruri de văzut. Cred că ar fi drăguţ să vizitez şi în alte anotimpuri", mărturiseşte Elise, o turistă din Olanda. 

Pentru sejurul de Rusalii costul unui pachet turistic este de 350 de lei/noapte/cameră, iar turiştii au parte şi de demipensiune. Contra cost, pot face plimbări cu trăsura trasă de cai sau se pot bucura de seri cu ceterași.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Rusalii 2024. Satul care aduce turişti din toate colţurile lumii în inima tradiţiei de sărbători: "E foarte frumos şi special"