Video Paradisul neștiut de mulți, aflat la 25 km de Cluj-Napoca. O familie a venit aici din Ungaria, să descopere secretele naturii
Avem o ţară frumoasă, nu mai avem nevoie de vreo confirmare, însă multe dintre locurile care merită văzute sunt şi greu de descoperit. E şi cazul Cheilor Turenilor, din Cluj, unde natura sălbatică se apropie la doar 25 de kilometri de oraş.
Cheile Turenilor sau Cheile Turului, cum le zic localnicii. O rezervaţie naturală la umbra Munţilor Apuseni, la nici jumătate de oră de mers de Cluj-Napoca. Dacă indicatoarele de pe marginea drumului nu prea ajută, o pot face oamenii locului. Odată descoperite, cheile se arată ca o poartă spre altă lume. Imediat ce treci de fosta carieră de piatră, după doar câţiva paşi, vegetaţia deasă transformă complet peisajul.
Cheile Turenilor. Loc de vis la umbra Munţilor Apuseni
"Traseul urmează firul apei şi nu este mai lung de 2 kilometri, dar se parcurge în aproape 3 ore. În destul de multe locuri, poteca este atât de îngustă şi de accidentată, încât am avea nevoie de un ham pentru a putea trece mai departe, dar se poate şi fără. În mod obligatoriu avem, însă, nevoie de încălţăminte adecvată", spune Alex Prunean, reporter Observator.
Nu e tocmai uşor, dar dacă eşti atent, răzbeşti. Oricum, un pas greşit nu înseamnă mare lucru, cel mult o baie răcoroasă în Pârâul Racilor. După stâncile înalte ni se aşterne în faţa ochilor un peisaj sălbatic, din care nu lipsesc peşterile, micile cascade, fluturii de toate culorile, libelulele şi, cu puţin noroc, păsările pe care nu le putem vedea în oraş. Cei care trec pe aici spun că locul nu este suficient promovat. Iuly şi familia ei au venit din Ungaria în concediu în Transilvania: "Într-adevăr, a trebuit să facem muncă de cercetare, ce se poate cerceta în jur, iar cu ajutorul lui Iuly am găsit acest loc. Se poate traversa uşor, sperăm".
Deşi nu la fel de vizitate ca alte rezervaţii, Cheile Turenilor sunt, din păcate, pline de indicii că nu toţi cei care trec pe aici au respect faţă de natură. "Mergem deja de mai bine de o oră, dar pe tot traseul, deşi cât de cât amenajat, nu am găsit nici măcar un singur coş de gunoi. Asta nu e o scuză pentru ceea ce vedem că au lăsat alţii aici şi de aceea e bine să aveţi la voi o pungă în care să vă puneţi resturile", recomandă Alex Prunean, reporter Observator.
Întreaga rezervaţie are o suprafaţă de 25 de hectare şi poate fi străbătută nu doar pe firul apei, ci şi pe culmi. Alegeţi o zi frumoasă, dacă vreţi să o vizitaţi. Ploaia face traseul cu mult mai dificil.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰