Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Castelul Corvinilor din Hunedoara intră iar în reabilitare, prin PNRR. Cum va arăta Turnul Buzdugan

Castelul Corvinilor din Hunedoara este principala sursă de venit la bugetul local! Tocmai de aceea, autorităţile se străduiesc să-l menţină în cea mai bună stare. De curând, a început cea de-a doua etapă de reabilitare a monumentului istoric. Proiectul este finanţat prin PNRR, iar zonele care nu au fost restaurate urmează să primească o nouă faţă. De exemplu, Turnul Buzdugan va avea în viitor un aspect apropiat celui din secolul al 15-lea. 

de Laura Oană

la 07.09.2024 , 10:05

"Sperăm noi ca la sfârşitul lucrărilor să se prezinte foarte aproape de modul în care se prezenta în secolul al 15 le-a. Mai precis culorile să redevină cât se poate de vii, dat fiind timpul care a trecut peste ele", spune Sorin Tincu, director Castelul Corvinilor.

Castelul Corvinilor, în reabilitare

Aproape 30 de obiective ale Castelului Corvinilor vor renaște prin acest proiect de restaurare. Frescele medievale vor fi readuse la viață, podurile de acces vor fi refăcute, iar celebra fântână din curtea interioară va străluci din nou. Turnul din dreapta porții, care susține legendarul cavaler în armură, va fi și el restaurat şi va aduce un plus de măreție acestui monument istoric.

Vezi și

"Aceasta ce-a de-a doua etapă vizează practic obiectivele care nu au putut fi cuprinse în prima etapă de restaurare, şi probabil cel mai vizibil şi cel mai interesant obiectiv este Turnul Buzdugan. Gurile de tragere supradimensionate, pictate, sperăm să devină mai vizibile decât sunt astăzi", adaugă Sorin Tincu, director Castelul Corvinilor.

Pe acelaşi subiect

Pe lângă redarea aspectului medieval în anumite spații ale Castelului, lucrările se extind și în zonele interzise publicului, cum ar fi faimoasa "groapă a urșilor". De asemenea, pardoseala din Sala Cavalerilor va fi complet refăcută, aducând un plus de strălucire acestui loc istoric.

"În groapa urşilor va fi refăcut pavajul vizibil de circa opt ani,  iar un alt obiectiv important din Castelul Corvinilor este reprezentat de Sala Cavalerilor, în cursul actualului proiect urmând a se afla în vizor pardoseala acestuia. E o pardoseală de la sfârşitul secolului al 19-lea, începutul secolului 20", mai spune Sorin Tincu, director Castelul Corvinilor.

Proiectul actual vizează obiective care nu au putut fi incluse în primul proiect de restaurare, finanțat din fonduri europene și finalizat anul trecut. Pe toată durata lucrărilor, castelul din Hunedoara va putea fi vizitat. În această perioadă, pragul monumentului este trecut zilnic de circa două mii de oameni care vin să se bucure de arhitectura spectaculoasă, de legendele și frânturile de istorie medievală.

Laura Oană Like
Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Travel » Castelul Corvinilor din Hunedoara intră iar în reabilitare, prin PNRR. Cum va arăta Turnul Buzdugan