Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soldaţii lumii moderne: Cum pot schimba hackerii cu doar câteva clickuri viaţa a milioane de oameni

Teama faţă de un conflict la nivel mondial este un subiect tot mai discutat. Există, însă, un alt război deja în plină desfăşurare şi care se poartă pe un teren cu totul diferit - vorbim despre războiul cibernetic. Pagubele provocate pot fi mai grave decât cele produse de un atac convenţional. Iar preţul este plătit tot de oamenii de rând.

de Redactia Observator

la 20.12.2021 , 08:35

Sunt soldaţii lumii moderne. Cei care, cu doar câteva clickuri pot schimba viaţa a milioane de oameni. Armele lor sunt viruşii, iar ţintele, dintre cele mai diverse. După sectorul sanitar, ţintă tradiţională a hackerilor, la cel energetic, transporturile şi infrastructura, porturile şi aeroporturile sunt ţintele favorite ale infractorilor cibernetici.

Bogdan Botezatu, director de cercetări în amenințări informatice: Oamenii nu își mai pot desfășura activitățile normal, nu mai reușesc să își alimenteze mașinile, de exemplu, lanțurile de transport se strică, ceea ce are consecințe imediate asupra disponibilității mărfurilor la raft.

În octombrie, un astfel de atac a paralizat, în câteva minute, 4.300 de distribuitori de carburant din Iran. Patru zile mai târziu, 17 la sută din populaţia Israelului a avut de suferit după ce hackerii au spart siteul unei reţele de clinici private. De fiecare dată, pentru a debloca sistemul, hackerii cer sume uriaşe, cel mai adesea plătite în bitcoin. Mai grav este că astfel de atacuri devin tot mai dese. Doar in primul trimestru al lui 2021, pagubele economice produse din cauza asta s-au ridicat la 6% din Produsul Intern Brut mondial.

Vezi și

Hackerii au dat lovitură după lovitură

Pe acelaşi subiect

În primăvară, operatorul american al reţelei de combustibil Colonial Pipeline a plătit cinci milioane de dolari după ce hackerii le-au paralizat reţeaua de distribuţie aproape o săptămână.

Bogdan Botezatu, director de cercetări în amenințări informatice: De obicei, în spatele acestor atacuri se află actori comerciali, hackeri, grupări de criminalitate informatică care acționează strict pentru profit. Ca niște mega corporații, cu servicii de traducere, servicii de programare personalizată.

Cei mai mulţi dintre piraţii de date sunt ruşi sau chinezi. Profitând de digitalizare dar şi de pandemia care a mutat biroul acasă, au dat lovitură după lovitură. Ultimii doi ani au avut cele mai mari atacuri cibernetice din istorie. În iunie 2021, FBI spunea că anchetează 100 de tipuri diferite de solicitări tip ransomware.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Tehnologie » Soldaţii lumii moderne: Cum pot schimba hackerii cu doar câteva clickuri viaţa a milioane de oameni