Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum revoluţionează AI educaţia: temele pentru acasă ar putea deveni istorie. Sam Altman: "ChatGPT este un fel de calculator pentru cuvinte"

Inteligenţa artificială va revoluţiona educaţia în acelaşi mod în care au făcut-o calculatoarele, dar nu va înlocui învăţarea, a declarat luni Sam Altman, şeful OpenAI, compania americană din spatele popularului, dar controversatului chatbot ChatGPT, informează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 12.06.2023 , 16:15

ChatGPT vrea să schimbe modul în care elevii îşi fac temele. Sam Altman: "Este un fel de calculator pentru cuvinte" ChatGPT vrea să schimbe modul în care elevii îşi fac temele. Sam Altman: "Este un fel de calculator pentru cuvinte" - Profimedia Images

"Temele pentru acasă probabil că nu vor mai fi niciodată la fel", a declarat Altman în cadrul unei conferinţe la Universitatea Keio din Tokyo. "Dispunem de un nou instrument pentru educaţie. Este un fel de calculator pentru cuvinte", a comparat el. "Modul în care predăm şi evaluăm elevii va trebui să se schimbe".

ChatGPT fascinează în întreaga lume datorită capacităţii sale de a genera conversaţii, texte şi traduceri similare celor ale unei fiinţe umane în câteva secunde, dar provoacă, de asemenea, îngrijorare în numeroase sectoare, inclusiv în educaţie, unde unii tem că elevii vor abuza de astfel de instrumente şi vor neglija producerea de lucrări originale.

Şeful OpenAI se află în prezent într-un turneu mondial

Articolul continuă după reclamă

Altman se află în prezent într-un turneu mondial în cadrul căruia se întâlneşte cu şefi de companii şi politicieni pentru a discuta atât despre oportunităţile create de AI generativă, cât şi despre viitoarea sa reglementare. Luni, el s-a declarat încrezător în ceea ce priveşte forma pe care o va lua aceasta, reiterându-şi în acelaşi timp temerile.

Pe acelaşi subiect

"Instrumentele pe care le avem sunt încă extrem de primitive prin comparaţie cu cele pe care le vom avea peste câţiva ani", iar OpenAI se va simţi "super responsabilă" dacă ceva nu merge bine, a dat asigurări el.

"Unele locuri de muncă vor dispărea"

Altman a încercat din nou să risipească îngrijorările legate de potenţiala dispariţie a numeroase locuri de muncă din prezent din cauza AI pe viitor. Deşi "unele locuri de muncă vor dispărea", vor apărea "noi categorii", a subliniat el. "Nu cred că va avea impactul pe care oamenii îl aşteaptă asupra ocupării forţei de muncă", a spus el. "Aproape toate previziunile sunt greşite", a adăugat acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Tehnologie » Cum revoluţionează AI educaţia: temele pentru acasă ar putea deveni istorie. Sam Altman: "ChatGPT este un fel de calculator pentru cuvinte"