Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Ştiri Locale

Ştiri Locale

Navighezi pe internet la muncă şi ai nevoie de un moment de relaxare? Sau butonezi telefonul în metrou sau într-un alt mijloc de transport în comun, pe drumul spre muncă sau spre casă? Înseamnă că este momentul ideal pentru a accesa Ştiri Locale, pentru a afla cele mai noi informaţii ale momentului despre evenimente petrecute pe plan local, dar şi evenimente cu impact la nivel naţional ori chiar internaţional.

Ştiri locale de azi

Ştiri Locale reprezintă o sursă de încredere pentru a vă informa în legătură cu evenimentele momentului, indiferent că vorbim despre evenimente cu impact social, cum ar fi eventualele proteste, evenimente cu impact economic, care ne duc cu gândul mai ales la imposibilitatea autorităţilor locale de a "achita" anumite drepturi, sau chiar aşa-numitele evenimentele de "cod roşu", evenimente precum accidentele auto sau incendiile care se pot solda chiar şi cu victime.

Ştiri Locale înseamnă, însă, şi pagina care scoate în evidenţă evenimentele pozitive, precum inaugurarea unor tronsoane de drum ori a unor clădiri care ar urma să ajute comunitatea locală, cum ar fi inaugurarea unei unităţi de învăţământ sau a unei clădiri care să atragă şi mai mulţi turişti în zona locală. Ne dorim ca, prin Ştiri Locale, să promovăm şi partea frumoasă a comunităţii locale.

Ştiri locale de ultimă oră

Iar pe lângă acurateţea ştirilor prezentate, ne dorim ca Ştiri Locale să se bazeze şi pe promptitudine, din acest motiv Ştiri Locale urmând a se baza pe evenimente de ultimă oră, prin intermediul cărora să informăm cititorii cu tot ce se întâmplă mai nou pe plan local. Pentru că trăim în era informaţiei, astfel că în ziua de astăzi este important să fi întotdeauna la curent cu cele mai noi informaţii.

Misiunea Ştirilor Locale este să atragă cât mai multă lume, oferind informaţii de calitate, corecte, complete şi prompte. Pentru că ne gândim că suntem citiţi de persoane din toată ţara şi ne dorim ca informaţiile oferite să ajungă şi în cele mai neaccesibile locuri, mai ales acum, când trăim în era vitezei, iar România este o ţară care se laudă cu o acoperire excelentă a internetului şi un internet de cel mai înalt nivel, cea mai bună viteză, cum puţine alte ţări se pot lăuda în lume.

Cele mai accesate categorii din Observator News: Stiri Oradea, Stiri Cluj, Stiri Prahova, Stiri Constanta, Stiri Brasov, Stiri Sibiu, Stiri Arad, Stiri Bihor, Stiri Timisoara, Stiri Neamt.

Află mai multe
Şef din Poliţia Timişoara, ridicat în urma unor percheziţii. În locuinţa sa s-ar fi organizat petreceri la care erau consumate stupefiante

Doi bărbaţi, dintre care unul este şeful Secţiei 1 Urbană de Poliţie din Timişoara, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ei...

azi la 10:59
Fenomen rar pe cerul României. Singura eclipsă de Soare din 2025 a fost vizibilă în vestul țării, spre bucuria pasionaților

Fenomen astronomic rar întâlnit. Ieri, România a avut privilegiul de a asista la prima și singura eclipsă de...

azi la 09:48
Elevii de clasa a 12-a, studenți pentru o zi la Universitatea din Suceava. Au avut parte de surprize: "Te simţi ca acasă"

Student pentru o zi? Da, este posibil și este experiența de care au avut parte elevii din clasa a 12-a, din Suceava și din...

azi la 09:32
Scandal general la un meci de fotbal din Sălaj după ce o fată de 14 ani a fost lovită de un părinte, în faţa tuturor

Un meci de fotbal din Sălaj s-a transformat, ieri, într-o partidă de box. În imaginile surprinse de martorii...

azi la 08:53
Pericol de incendiu în tribunalele şi judecătoriile din Bucureşti. Majoritatea clădirilor nu au autorizaţie ISU

Este risc de incendiu la multe instanţe din Capitală. Şi asta, deoarece majoritatea clădirilor în care îşi...

azi la 08:44
"Mănăştura", cargo-bicicleta care poate transporta 180 kg pe 100 km. Sebi, Horea şi Tudor vor ca proiectul lor să fie preluat de marile oraşe

Sătui de traficul infernal din oraş, trei tineri, din cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur, au găsit o soluţie...

azi la 08:04
Ce caută românii pe Google Maps. Topul destinaţiilor turistice preferate din ţară

Salina Turda şi Delfinariul de la Constanţa sunt obiectivele turistice din România cu cele mai multe recenzii pe Google...

azi la 07:49
Coincidență macabră în Arad. Autoritățile au găsit un bărbat mort în râul Mureş. La întoarcerea spre mal au dat de alt cadavru

Coincidență macabră în Arad. Autoritățile au găsit sâmbătă cadavrul unui bărbat în râul...

ieri la 16:55
Bărbat găsit mort în mașină, într-o parcare din București. Avea tăieturi pe mâini și ar fi fost dat dispărut de câteva zile

Bărbat găsit mort în mașină, într-o parcare din Ilfov. Avea tăieturi pe mâini și ar fi fost dat dispărut soție

Descoperire șocantă în Ilfov. Un bărbat a fost găsit mort într-o mașină, în parcarea unui supermarket. 

ieri la 15:47
"Colţ de rai", călcat în picioare de turişti. Vizitatorii au smuls cu totul florile din pământ şi au luat bulbii cu ei

Colț de rai vandalizat! O pădure cu ghiocei din județul Gorj a fost călcată în picioare de turiștii care nu s-au...

ieri la 15:30
Daniel Băluţă anunţă că va candida pentru Primăria Capitalei la următoarele alegeri: Nicuşor Dan este un impostor

Daniel Băluţă, prim-vicepreşedinte PSD şi primar al Sectorului 4, a anunţat că intenţionează să candideze pentru funcţia...

ieri la 15:07
Două maşni şi un microbuz cu 12 copii, implicate într-un accident în Neamţ

Două maşini şi un microbuz cu 12 copii, implicate într-un accident în Neamţ

Un microbuz în care se aflau 12 copii şi două autoturisme au fost implicate, sâmbătă, într-un accident...

ieri la 13:53
"Regula fermoarului" ar putea intra în Codul Rutier din România. Ce sancţiuni riscă şoferii care nu o respectă

Codul rutier ar putea fi modificat. Parlamentarii vor ca o regulă de circulaţie, care în prezent ţine la noi de "mica...

ieri la 13:40
Cod galben de inundații pe râuri din cinci județe

Hidrologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din județele Gorj, Caraș-Severin,...

ieri la 11:59
A murit Amalia, tânăra de 19 ani implicată în înfiorătorul accident din Mamaia. Un Mercedes s-a rupt în două, şoferul era beat

Amalia, o tânără care tocmai ce împlinise 19 ani, a murit la spital după ce la începutul lunii a fost...

ieri la 11:47
Paul, tânărul din Galaţi care a transformat sudura în artă. Facultatea de Inginerie a organizat o expoziţie cu operele sale

Un sudor din Galaţi reuşeşte să facă adevărate obiecte de artă cu ajutorul fierului. Mai mult, acesta s-a înconjurat...

ieri la 11:03
Rusia a restricţionat accesul pentru transportatorii de marfă din R. Moldova. Reacţia Chişinăului

Federaţia Rusă a restricţionat, începând cu data de 28 martie, accesul transportatorilor de marfă din Republica...

ieri la 10:51
Mașină de ambulanță SMURD românească, serviciul medical de urgență 911 sau 112 în misiune în centrul Bucureștiului, România

O femeie de 68 de ani, în stare critică la spital, după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc din Vaslui

O femeie în vârstă de 68 de ani se află în stare gravă la spital, după ce a căzut sâmbătă dimineaţa...

ieri la 10:40
Şofer din Bucureşti, reţinut după ce a lovit un băiat de 13 ani şi a fugit de la locul accidentului. Nu avea permis de 5 ani

Un bărbat de 33 de ani a fost plasat în arest la domiciliu după ce a lovit cu mașina pe stradă din Sectprul 6 un copil de...

ieri la 10:19
Staţiunea din România, sufocată de gunoaie. Primăria a cheltuit 4 milioane de lei pe un sistem video care însă nu-i opreşte pe turişti să arunce deşeuri

Cei care aruncă gunoaie în albia râului care trece prin staţiunea Râşnov, din judeţul Braşov nu pot fi...

ieri la 09:21
Ucrainean de 22 de ani din Harkov, salvat de salvamontiştii din Maramureş. A fost găsit la 1.700 metri înălţime, în zăpadă

Un ucrainean, de 22 de ani, a fost salvat la timp din munţii Maramureşului. Acesta se rătăcise, la peste 1.700 metri...

ieri la 09:08
Doi tineri, de 24 şi 26 de ani, prinşi în flagrant la Timişoara când vindeau droguri în valoare de 60.000 de lei

Doi tineri, de 24 şi 26 de ani, din Timiş, au fost reţinuţi de poliţişti pentru trafic de droguri de risc şi mare risc....

ieri la 08:35
Festival culinar la 100 m sub pământ. Bucătari din Romania şi Ungaria au pregătit în Salina Praid cele mai spectaculoase preparate

Cum ar fi să savuraţi desertul preferat la 100 de metri, dar sub pământ? Ei bine, în premieră naţională, primul...

ieri la 08:06
Vremea rea are şi o parte bună. Ieri, 40% din consumul naţional de energie a fost generat de vânt

Mai multe zone din ţară au fost măturate de vânt puternic. La Bucureşti, o femeie a ajuns la spital după ce o bucată de...

ieri la 07:30
Bolid de 30.000 de €, închiriat în Iași şi dezmembrat la sute de kilometri distanţă. Proprietarul, amenințat cu moartea

Ghinion pentru un bărbat, care şi-a închiriat maşina de 30 de mii de euro, în Iaşi. După lungi căutări,...

ieri la 07:21
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri