Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Câte oceane sunt pe Planetă? National Geographic a recunoscut oficial al cincilea ocean: cel Sudic

Cercetătorii de la National Geographic Society au anunțat reorganizarea hărților după ce au recunoscut oficial existența celui de-al cincilea ocean al lumii. Organizația a anunțat săptămâna aceasta că va recunoaște Oceanul Sudic, adică apa care înconjoară Antarctica.

de Redactia Observator

la 10.06.2021 , 18:45

Globul pământesc National Geografic a recunoscut oficial al cincilea ocean planetar - Profimedia

Organizația National Geographic spune că Oceanul Sudic este format din apele care înconjoară Antarctica, până la 60 de grade latitudine sudică.

Pentru moment, cercetătorii transmit că nu există un acord complet cu privire la numele și limitele acestui corp de apă, relatează Washington Post. ”Oceanul Sudic a fost studiat de mult timp de oamenii de știință, dar pentru că nu a existat niciodată un acord la nivel internațional, nu l-am recunoscut oficial niciodată”, a declarat geograful Alex Tait.

„Oamenii se uită la noi în legătură cu faptele geografice: câte continente, câte țări, câte oceane? Până acum am spus patru oceane. Acum, când National Geographic enumeră oceanele, va menționa cinci: Arctic, Atlantic, Indian, Pacific și Sudic”, spune Alex Tait.

Articolul continuă după reclamă

Oceanul Sudic a fost recunoscut prima dată la începutul anilor 2000

Pe acelaşi subiect

Oficialii Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice au declarat că agenția federală a recunoscut corpul de apă drept al cincilea ocean încă din anul 1999, când Consiliul SUA a aprobat denumirea de „Oceanul Sudic”.

În anul 2000, Biroul Hidrografic Internațional a stabilit că Oceanul de Sud se extinde până la 60 grade latitudine sudică. Alte organizații științifice internaționale, cum ar fi National Geographic Society nu au recunoscut existența sa, atunci când au realizat hărți geografice, prezentând apele din jurul Antarcticii ca extensii ale oceanelor Indian, Pacific și Atlantic.

Reprezentanții National Geographic contrazic aceste afirmații spunând că și ei au recunoscut încă de la început existența noului ocean. „L-am recunoscut întotdeauna, dar l-am etichetat într-un mod diferit (comparativ cu alte oceane). Această schimbare reprezintă ultimul pas și arată că vrem să-l recunoaștem datorită separării sale ecologice”, spune Alex Tait.

Cum s-a format Oceanul Sudic

Oceanul sudic, cel mai nou ocean, s-a format cu aproximativ 30 de milioane de ani în urmă, după ce America de Sud și Antarctica s-au separat, formând strâmtoarea Drake. Apele Oceanului Sudic sunt distincte de cele din oceanele din jur, datorită prezenței curentului Circumpolar din Antarctica. Acesta face ca apele să circule rapid în jurul Antarcticii.

Acest argument a fost folosit de Biroul hidrografic internațional pentru recunoașterea Oceanului sudic. Până în prezent, cartografii National Geographic au enumerat patru oceane pe Pământ de când societatea a început să facă hărți, în anul 1915. Este vorba despre oceanele Atlantic, Pacific, Indian și Arctic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiinţă » Câte oceane sunt pe Planetă? National Geographic a recunoscut oficial al cincilea ocean: cel Sudic