Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Record mondial: David Popovici a luat aurul la 100 metri liber, la Campionatul European de Natație

David Popovici a luat medalia de aur în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de Nataţie pentru seniori, competiţie ce se desfăşoară în Italia, la Roma. Popovici a câștigat cursa cu timpul de 46.86 și a devenit campion european. El a bătut astfel recordul mondial, devenind cel mai rapid înotător din lume.

de Redactia Observator

la 13.08.2022 , 23:39

Popovici a încheiat proba cu timpul 46.86, cel mai bun reuşit vreodată de un înotător din lume. Este un record mondial, record european, record mondial de juniori, record european de juniori şi record al competiţiei. Precedentul record mondial, de 46.91, îi aparţinea brazilianului Cesar Cielo. Pe locul doi s-a clasat Kristof Milak (Ungaria), cu timpul 47.47, iar pe trei a terminat italianul Alessandro Miressi, cu timpul 47.63.

David Popovici se calificase în finală cu timpul de 46.98, record european şi al competiţiei. Înotătorul român va mai concura la Roma la 200 metri liber, 400 metri liber şi ştafetă 4x100 metri liber.

România este reprezentată la Europene de o delegaţie de 11 sportivi. Aceștia vor participa în probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Sportului, reacție pe Facebook: "Eşti un fenomen şi eşti al nostru!"

Pe acelaşi subiect

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a postat, sâmbătă seară, un mesaj în social media prin care îl felicită pe David Popovici pentru performanţa de la Campionatul European de nataţie, el precizând că sportivul este un fenomen şi ne-a obişnuit să fie mereu cel mai bun.

"Când eşti atât de bun cum e David Popovici, e greu să mai surprinzi. Ne aşteptam la aur de la el, ne aşteptam la record mondial. Ne pare rău, David, dar ne-ai obişnuit să fii întotdeauna cel mai bun! Eşti un fenomen şi eşti al nostru! Ne înclinăm în faţa performanţelor tale, pe care le reuşeşti mereu cu atât de mult firesc, încât faci ca totul să pară o joacă. Ştim că nu e aşa, că sunt rezultatele unor eforturi uriaşe şi îţi mulţumim pentru că, deşi ştii cât eşti de talentat şi de bine pregătit, rămâi modest, concentrat, ambiţios şi dornic să ne aduci bucurie!", a scris Eduard Novak.

David Popovici, revelația sportului românesc

Noua revelaţie a sportului românesc a reuşit, în luna iunie, să cucerească două medalii de aur la Campionatele Mondiale organizate la Budapesta, în mai puțin de trei zile.

Sportivul a primit, pentru această performanță, un milion de lei din fondul de urgență al Guvernului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Record mondial: David Popovici a luat aurul la 100 metri liber, la Campionatul European de Natație