Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mike Tyson revine în ring la 58 de ani. Fostul campion îl va înfrunta pe Youtuber-ul Jake Paul luna viitoare: "Nu sunt drăguţ"

Americanul Mike Tyson, odinioară "cel mai rău om de pe planetă", nu a aruncat niciun pumn miercuri, ca răspuns la criticile aduse luptei sale cu Jake Paul, YouTuber devenit boxer, luna viitoare, în Texas, scrie Reuters.

de Redactia Observator

la 31.10.2024 , 12:47

Mike Tyson va reveni în ring la 58 de ani. Fostul campion mondial îl va înfrunta pe Youtuber-ul Jake Paul luna viitoare Mike Tyson va reveni în ring la 58 de ani. Fostul campion mondial îl va înfrunta pe Youtuber-ul Jake Paul luna viitoare - Profimedia

Acum în vârstă de 58 de ani, fostul campion mondial la categoria grea va urca pe ring la Arlington, pe 15 noiembrie, împotriva unui adversar cu 31 de ani mai tânăr decât el, dar cu doar 10 lupte profesioniste în palmares.

Promotorul britanic Eddie Hearn a criticat meciul care va avea loc pe stadionul AT&T, cu 80.000 de locuri, pe care l-a catalogat drept ''periculos, iresponsabil şi lipsit de respect faţă de box', spunând că nu-l va urmări.

Ce spun criticii

Articolul continuă după reclamă

"Este unul dintre boxerii mei favoriţi, unul dintre cei mai mari din toate timpurile, dar este un bărbat în vârstă de 58 de ani. Trebuie doar să stai de vorbă cu el şi să te uiţi la el, pentru a şti că tipul ăsta nu ar trebui să urce din nou în ring. Toată lumea iubeşte bancnota de un dolar, inclusiv eu, dar uneori monstrul cu ochi verzi te poate face să iei nişte decizii proaste şi cred că acesta este unul dintre ele", a declarat Hearn pentru BBC.

Pe acelaşi subiect

Tyson, căruia i s-a retras licenţa de pugilist în 1997, după ce şi-a înfipt dinţii în urechea lui Evander Holyfield, a refuzat să-i dea replica lui Hearn. "Ei bine, aceasta este părerea lui Eddie şi asta este tot ce pot spune", le-a declarat el reporterilor într-un apel video din Las Vegas.

În ceea ce priveşte lupta, "Iron Mike" nu are nicio îndoială în privinţa învingătorului: "Mă descurc bine. Abia aştept meciul. Când te gândeşti la asta, indiferent câţi an am, tipul ăsta are doar 10 lupte, iar eu dacă sunt la 10% din ce am fost, el nu se poate egala asta".

Tyson a intrat în faliment în 2003

Tyson, care a câştigat şi a cheltuit multe milioane de dolari le-a lungul carierei sale şi şi-a declarat falimentul personal în 2003, a negat că banii ar fi motivaţia sa, spunând că face asta pentru el însuşi. "Banii din această luptă nu vor schimba nimic în stilul meu de viaţă. Ştiţi, mi-ar fi de folos un dolar ca oricui altcuiva, dar nu fac asta din motive financiare, ci doar pentru că vreau să mă testez", a spus el.

Fostul campion al greilor, condamnat pentru viol în 1992, clamându-şi în continuare nevinovăţia, afirmă că lucrurile s-au schimbat în bine în viaţa sa, dar asta nu l-a făcut să devină "o persoană drăguţă". "Încerc să fac ceea ce trebuie, dar nu sunt o persoană drăguţă. Deci, oricine are o astfel de părere că sunt o persoană drăguţă, va fi dezamăgit. Pur şi simplu nu sunt", a subliniat el.

Mike Tyson, care are în palmares 50 de victorii, 44 dintre ele înainte de limită, şi 6 înfrângeri, a fost unul dintre cei mai de temut "grei" din istorie, dar nu a mai luptat în ringul profesionist din 2005. Jake Paul a câştigat la rândul său 9 dintre cele 10 meciuri disputate, suferind o singură înfrângere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Sport » Mike Tyson revine în ring la 58 de ani. Fostul campion îl va înfrunta pe Youtuber-ul Jake Paul luna viitoare: "Nu sunt drăguţ"