Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Karim Benzema ratează primul meci al Franței de la Cupa Mondială din Qatar. Accidentarea care îl ţine pe bancă 3 săptămâni

Atacantul Karim Benzema s-a accidentat la piciorul stâng şi a devenit indisponibil pentru Cupa Mondială. Câştigătorul Balonului de Aur, Karim Benzema, în vârstă de 34 de ani, a fost supus unui RMN la Doha, care a stabilit că va fi indisponibil trei săptămâni.

de Redactia Observator

la 20.11.2022 , 08:23

Karim Benzema Karim Benzema ratează primul meci al Franței de la Cupa Mondială din Qatar - Profimedia

El a ieşit accidentat de la antrenamentul Franţei de sâmbătă seară, iar testele au arătat că suferă de o accidentat la femural.

"Sunt extrem de trist pentru Karim, care a făcut din această Cupă Mondială un obiectiv major. În ciuda acestei noi lovituri pentru echipa Franţei, am încredere deplină în grupul meu. Vom face totul pentru a face faţă imensei provocări care ne aşteaptă”, a reacţionat antrenorul Didier Deschamps, într-un comunicat, potrivit News.

Este al cincilea nume mare din echipa Franţei care nu ar putea evolua la Cupa Mondială 2022 din cauza accidentărilor, după Paul Pogba, N’Golo Kante, Presnel Kimpembe şi Christopher Nkunku.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Karim Benzema ratează primul meci al Franței de la Cupa Mondială din Qatar. Accidentarea care îl ţine pe bancă 3 săptămâni