Duel românesc în primul tur de la Australian Open. Anca Todoni a avut mare ghinion la tragerea la sorţi pentru tabloul principal
România va avea cinci jucătoare pe tabloul principal al Australian Open, primul Grand Slam de tenis al anului, acestea fiind Sorana Cîrstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse şi Anca Todoni.
- Power Couple, premiera sezonului 2, din 13 ianuarie, Luni, Marți și Miercuri 20:30, la Antena 1 și în AntenaPLAY
- Cristian Pîrvulescu, despre indecizia Coaliției în cazul lui Crin Antonescu: "Este evident că PSD dorește să aibă un candidat"
Dacă Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Jaqueline Cristian erau calificate direct, Gabriela Ruse şi Anca Todoni au fost obligate să treacă de câte trei tururi de calificări înainte de a accede şi ele pe tabloul principal.
Anca Todoni le-a învins pe Victoria Jimenez Kasinţeva, reprezentanta Andorrei, 6-1, 4-6, 6-4, pe Leyre Romero Gormaz, din Spania, 6-3, 6-2, şi pe Varvara Lepchenko, din Statele Unite ale Americii, 6-3, 6-2, pentru a-şi asigura prima prezenţă din carieră pe tabloul principal de la Australian Open.
Totuşi, sportiva noastră a avut ghinion la tragerea la sorţi pentru tabloul principal, urmând să dea piept în primul tur al competiţiei cu chinezoaica Qinwen Zheng, a 5-a favorită a turneului şi vicecampioana en-titre de la Australian Open. Qinwen Zheng a jucat finala de anul trecut, cedând, scor 3-6, 2-6, în faţa Arynei Sabalenka, din Belarus.
Pe de altă parte trebuie precizat că România va avea în mod cert cel puţin o jucătoare calificată în turul II al competiţiei. Spunem asta pentru că, după ce le-a învins în calificări pe Leonie Kung (Elveţia), 6-1, 6-1, pe Anna Lena Friedsam (Germania), 3-6, 6-3, 6-4, şi pe Emina Bektas (Statele Unite ale Americii), 6-2, 7-5, Gabriela Ruse a fost repartizată în primul tur de pe tabloul principal într-un meci cu nimeni alta decât Irina Begu. Cele două sportive din România nu s-au mai întâlnit până acum.
- Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la Australian Open 2025
- Anca Todoni şi Gabriela Ruse, în ultimul tur al calificărilor de la Australian Open 2025
- Mijlocaşul Tottenham, Rodrigo Betancur scos cu targa de pe teren la meciul cu Liverpool
- Neymar a anunţat că ultima Cupă Mondială la care va participa va fi cea din 2026
- Cristian Chivu, aproape de a fi numit antrenor la Inter Milano U23
Dacă trece de Qinwen Zheng, Anca Todoni dă piept, în turul II, cu învingătoarea dintre Laura Siegemund (Germania) şi Hailey Baptiste (Statele Unite ale Americii), în timp ce învingătoarea dintre Gabriela Ruse şi Irina Begu dă piept, în turul II, cu o sportivă din Statele Unite ale Americii, indiferent că vorbim de Madison Keys, favorită 19, sau Ann Li.
Şi situaţia celorlalte sportive din România prezente pe tabloul principal este clară. Sorana Cîrstea are meci cu Elina Svitolina, din Ucraina, a 28-a favorită a competiţiei. Dacă trece, dă piept, în turul II, cu învingătoarea dintre Caroline Dolehide (Statele Unite ale Americii) şi Sara Bejlek (Cehia).
Pe de altă parte, Jaqueline Cristian joacă, în primul tur, cu veterana Petra Martic, din Croaţia, 34 de ani, sportivă care a prins tabloul principal doar din postura de lucky-looser, după ce a cedat în ultimul tur al calificărilor, 2-6, 1-6, cu slovena Veronika Erjavec. Dacă trece de Petra Martic, Jaqueline Cristian are mari şanse să joace, în turul II, cu Victoria Azarenka (Belarus), favorită 21, aceasta având prima şansă în confruntarea cu italianca Lucia Bronzetti.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰