Campionatul European de handbal feminin: Programul României, cotele favoritelor şi cât de mult influenţează Liga Florilor competiţia
Joi, 28 noiembrie 2024, în Ungaria, Elveţia şi Austria începe o nouă ediţie a Campionatului European de handbal feminin, competiţie ce adună 24 de echipe la start, printre care şi naţionala României.
Cele 24 de echipe au fost repartizate în şase grupe de câte patru echipe, iar după disputarea meciurilor, primele două clasate din fiecare grupă se califică în a doua fază a grupelor, când cele 12 echipe sunt împărţite în două grupe de câte şase echipe, cu menţinerea rezultatelor înregistrate între ele în prima fază a grupelor.
România a fost repartizată în Grupa B, alături de Muntenegru, Serbia şi Cehia, şi va debuta la turneul final vineri, 29 noiembrie, de la 19.00, ora României, cu un meci jucat împotriva Cehiei, la Debreţin.
Pentru formaţia noastră vor urma meciul cu Muntenegru de duminică, 1 decembrie, de la ora 19.00, şi meciul cu Serbia de marţi, 3 decembrie, de la ora 19.00, iar obiectivul "tricolorelor" este accederea în faza a doua a grupelor.
Componenţa celorlalte grupe de la Campionatul European de handbal feminin arată astfel:
Grupa A - Suedia, Ungaria, Macedonia de Nord, Turcia.
Grupa C - Franţa, Spania, Polonia, Portugalia.
Grupa D - Danemarca, Elveţia, Croaţia, Insulele Feroe.
Grupa E - Norvegia, Austria, Slovenia, Slovacia.
Grupa F - Olanda, Germania, Islanda, Ucraina.
Favorite la câştigarea Campionatului European de handbal feminin
Naţionala de handbal feminin a României nu traversează o perioadă fastă. A câştigat doar un meci din ultimele opt jucate, 36-25 cu Macedonia de Nord, iar acesta este motivul pentru care jucătoarele noastre sunt considerate outsidere chiar şi la meciul de debut, cu Cehia, de la turneul final, în condiţiile în care au o cotă de 3,65 la victorie, în timp ce victoria Cehiei are o cotă de 1,4 sau cel mult 1,5.
Mai mult, România este doar a 9-a favorită la câştigarea Campionatului European de handbal feminin, având o cotă de 50 la 1 pentru câştigarea turneului final, aceeaşi cotă având-o şi echipe precum Croaţia, Muntenegru şi Slovenia.
Principala favorită la câştigarea turneului este Franţa, cotă 2,15 la 1, urmată, însă, îndeaproape de Norvegia, cotă 2,4 la 1, în timp ce Danemarca are o cotă de 6 la 1. De partea cealaltă, Macedonia de Nord sau Slovacia au cotă 2.000 la 1 pentru câştigarea Euro, iar o echipă precum Insulele Feroe nici nu este băgată în seamă.
Influenţa Ligii Florilor asupra Europeanului de handbal feminin
Cum era de aşteptat, campionatul naţional de handbal feminin, identificat drept Liga Florilor, are o influenţă tot mai mare asupra Campionatului European de handbal feminin. Spunem asta pentru că, pe lângă sportivele ce reprezintă ţara noastră la turneul final, sunt alte zeci de jucătoare care provin din Liga Florilor şi merg la Euro să reprezinte alte naţionale.
România se bazează, la Campionatul European de handbal feminin, pe portarii Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti) şi Daciana Hosu (CSM Bucureşti) şi pe jucătoarele de câmp Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea), Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov), Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila), Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).
Pe lângă acestea, după cum spuneam, alte zeci de jucătoare din campionatul României s-au aflat în pregătiri cu diferite naţionale pentru Campionatul European şi pe cele mai multe dintre ele probabil le vom şi vedea jucând la turneul final:
Suedia - Daniela De Jong (SCM Râmnicu Vâlcea), Evelina Eriksson (CSM Bucureşti), Nathalie Hagman (SCM Râmnicu Vâlcea).
Ungaria - Greta Kacsor (Gloria Bistriţa), Nikoletta Papp (Gloria Buzău), Noemi Pasztor (CSM Bucureşti).
Macedonia de Nord - Ivana Arsenievska (AHCM Slobozia), Ivana Gakidova (CSM Slatina), Jovana Micevska (CSM Slatina), Sara Ristovska (CS Rapid Bucureşti), Jovana Sazdovska (CSM Slatina).
Turcia - Done Gul Bozdogan (CSM Slatina), Merve Erbektaş (CSM Slatina), Asli Iskit Caliskan (SCM Craiova), Beyza Irem Turkoglu Sengul (SCM Gloria Buzău).
Muntenegru - Anastasija Babovic Vujovic (CNOPJ Iaşi), Marta Batinovic (CS Măgura Cisnădie), Nada Corovic (CSM Slatina), Katarina Dzaferovic (SCM Craiova), Ljubica Glendza (LPS Târgu Jiu), Durdina Jaukovic (CSM Bucureşti), Bobana Klikovac (Corona Braşov), Dijana Mugosa (SCM Craiova), Milena Raicevic (CS Rapid Bucureşti), Marina Rajcic (Măgura Cisnădie), Andrijana Tatar (Dacia Mioveni), Nikolina Vukcevic (Gloria Bistriţa).
Serbia - Katarina Bojicic (SCM Craiova), Andjela Janjusevic (CS Rapid Bucureşti), Emilija Lazic (HC Zalău), Nataşa Lovric (CS Măgura Cisnădie), Marija Petrovic (SCM Gloria Buzău), Sanja Radosavljevic (CS Măgura Cisnădie), Jovana Risovic (SCM Craiova), Jovana Skrobic (SCM Râmnicu Vâlcea).
Cehia - Charlotte Cholevova (SCM Râmnicu Vâlcea), Sara Kovarova (Dunărea Brăila).
Franţa - Aissatou Kouyate (CS Rapid Bucureşti), Alicia Toublanc (Râmnicu Vâlcea).
Spania - Alicia Fernandez Fraga (CS Rapid Bucureşti), Lara Gonzalez Ortega (CS Rapid Bucureşti), Seynabou Mbengue Rodriguez (Gloria Bistriţa), Danila Patricia So Delgado Pinto (Gloria Bistriţa).
Polonia - Emilia Galinska (Baia Mare), Monika Kobylinska (CSM Bucureşti), Daria Michalak (Dunărea Brăila), Dagmara Nocun (Gloria Bistriţa), Natalia Agnieszka Nosek (Gloria Bistriţa).
Danemarca - Emma Cecilie Uhrskov Friis (CSM Bucureşti), Trine Jensen Østergaard (CSM Bucureşti).
Croaţia - Valentina Blazevic (SCM Craiova), Lea Franusic (CSM Iaşi), Katarina Jezic (Dunărea Brăila), Ivana Kapitanovic (Gloria Bistriţa), Camila Micijevic (SCM Craiova), Dejana Milosavljevic (Dunărea Brăila), Katarina Pavlovic (Baia Mare), Tea Pijevic (Gloria Buzău).
Norvegia - Emilie Hegh Arntzen (CSM Bucureşti).
Slovenia - Elizabeth Omoregie (CSM Bucureşti).
Slovacia - Tatiana Sutranova (CSM Deva).
Olanda - Rinka Duijndam (CS Rapid Bucureşti), Estevana Polman (CS Rapid Bucureşti), Inger Smits (CSM Bucureşti), Harma Anna Cornelia Van Creeij (Corona Braşov).
Germania - Alina Grijseels (CSM Bucureşti), Julia Maidhof (SCM Râmnicu Vâlcea).
Ucraina - Yevheniia Levchenko (CSM Târgu Jiu), Andriyana Naumenko (HC Zalău), Tatyana Oleksandra Prikop (HC Zalău).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰