Sondaj
Ideea de Sondaj a fost lansată într-un moment în care ne-am gândit cât de importantă este opinia telespectatorilor sau a cititorilor noştri. Sondajele sunt lansate în mod constant pentru a putea afla opinia dumneavoastră despre cele mai importante subiecte ale momentului.
Iar rezultatele obţinute ne ajută să ne dăm seama de mai multe aspecte, cum ar fi modul în care românii sărbătoresc Ziua Copilului sau unde preferă aceştia să meargă în vacanţa de vară, în România sau în străinătate.
De asemenea, prin Sondaj putem să aflăm dacă românii preferă maşinile tradiţionale sau cele electrice ori dacă aceştia au sau nu au emoţii atunci când îşi cumpără produse de pe diferite site-uri mai mult sau mai puţin cunoscute.
Opinia fiecărui telespectator sau cititor este importantă. Statistica arată doar trendul spre care tind românii. Ideea de Sondaj ne poate arăta inclusiv dacă românii mai sunt obişnuiţi sau nu să consume diverse alimente, dacă aceştia se confruntă cu probleme economice din ce în ce mai accentuate ori dacă aceştia sunt de acord sau nu cu diferite decizii luate de autorităţi.
Nu în ultimul rând, ideea de Sondaj a fost lansată şi pentru că astfel echipa Observator poate interacţiona mai uşor cu telespectatorii şi cititorii, iar cifrele obţinute conturează o idee mult mai clară la solicitările acestora.
Concret, rezultatele unui sondaj pot ajuta la realizarea, în viitor, a altor sondaje, astfel încât să poată fi conturate imagini cât mai clare despre un subiect sau altul.