Ziua Internaţională a Bărbatului, 19 noiembrie. Cine a stabilit data sărbătorii
Ziua Internaţională a Bărbatului este sărbătorită pe 19 noiembrie. Chiar dacă mulţi celebrează pe 9 martie, aceasta nu e data oficială a sărbătorii.
Ziua Internaţională a Bărbatului. La 19 noiembrie 2024 este marcată Ziua internaţională a bărbaţilor, prin care se urmăreşte sprijinirea fiecărei persoane în parte, a familiilor, a comunităţilor religioase, a organizaţiilor guvernamentale sau non-guvernamentale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţilor bărbaţilor şi băieţilor din societate, promovând necesitatea de a-i valoriza pe aceştia, sănătatea şi bunăstarea lor, potrivit www.internationalmensday.com, citat de Agerpres.
Cine a stabilit ca Ziua Internaţională a Bărbatului să fie sărbătorită pe 19 noiembrie
Dr. Jerome Teelucksingh din Trinidad & Tobago este cel care a iniţiat demersurile pentru marcarea acestei zile, sărbătorită de toate categoriile sociale.
Începând din 1999, pentru marcarea acestei zile, sunt organizate slujbe religioase, manifestări, seminarii publice, forumuri, conferinţe, festivaluri sau strângeri de fonduri în scopuri caritabile, activităţi şcolare sau discursuri publice în instituţii. Este, deopotrivă, o bună oportunitate pentru a le mulţumi celor care-şi dedică viaţa în sprijinul comunităţii.
În 1994, organizaţii din Statele Unite ale Americii, Europa şi Australia au marcat această zi în luna februarie, la iniţiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri. După ce multe state au renunţat la celebrarea acestei zile, Asociaţia Malteză pentru Drepturile Bărbaţilor a continuat să o marcheze prin evenimente dedicate. În 1999, Trinidad şi Tobago au aniversat această zi la data de 19 noiembrie, demersul fiind recepţionat pozitiv în ţările din zona Caraibilor. În 2009, Comitetul Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaţilor să fie sărbătorită la 19 noiembrie, similar celorlalte ţări, potrivit www.internationalmensday.com.
În 2024, manifestările dedicate zilei internaţionale a bărbatului sunt organizate în cadrul tematicii "Men's Health Champions", dedicată îmbunătăţirii sănătăţii bărbaţilor şi băieţilor, conform www.internationalmensday.com
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 3 februarie 2016, un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, România devenind parte la marcarea acestor sărbători internaţionale. Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele României, Klaus Iohannis, la 3 martie 2016, şi publicată în Monitorul Oficial la 7 martie 2016.
''Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, având drept scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştientizare privind concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională'', menţionează raportul Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, potrivit www.cdep.ro. ''Sărbătorirea zilei femeii şi a zilei bărbatului este un prilej pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe, de a evidenţia realizările şi contribuţiile lor la comunitate, familie, căsătorie şi prezentarea unor modele de urmat'', conform www.cdep.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰