Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vârf de sezon pe litoral, presărat de ploi, cozi imense şi accidente în lanţ. Carambol cu 7 maşini pe A2, spre Bucureşti

Duş rece pe litoral în cel mai aglomerat weekend al acestei veri. Vremea capricioasă le-a dat planurile peste cap turiştilor care s-au bucurat de plajă doar jumătate de zi. După o dimineaţa perfectă cu soare şi distracţie, a doua parte a zilei a a adus coduri galbene şi roşii pe litoral. Umbrelele de soare s-au transformat în umbrele de ploaie. 

de Andreea Filip

la 31.07.2022 , 20:45

A fost vârf de sezon la mare. Peste 120.000 de turişti s-au bucurat de vacanţă, cel puţin în prima parte a zilei. Îndrăzneţii au încercat sporturile nautice, iar iubitorii de stand-up paddle s-au bucurat de soare, apă şi mişcare. "Sunt mândră că am reuşit, cred, să ies pe locul întâi", mărturiseşte o tânără. "Cred că-ţi trebuie din toate. De exemplu, eu nu am reuşit să mă ridic în picioare. În rest e ok, e frumos. Echilibru şi să te pregăteşti să cazi de câteva ori", povesteşte un bărbat. 

Ploaia a întrerupt distracţia pe litoral

Yago este un golden retriever care iubește apa şi sportul. A stat pe placă mai bine de o oră fără să își dorească să ajungă la mal. "Pentru mine şi pentru familia mea e cea mai potrivită alegere. E obişnuit de mic cu toate sporturile astea nautice, să zic, şi face. Inclusiv eu fac kite, vine după mine. E obişnuit şi îi place", spune stăpânul câinelui. 

Vezi și

După prânz, vremea a schimbat foaia. Nori negri s-au strâns deasupra plajelor, iar rând pe rând turiştii au luar drumul cazărilor. "Ne-a gonit ploaia, nu ne mai dă voie să mergem pe plajă, pe litoral", zice o turistă. Mulţi au făcut haz de necaz şi nu s-au îndurat să plece: s-au adăpostit fie sub umbrela de soare, fie sub saltelele de plajă. 

Pe acelaşi subiect

Cei mai mulţi însă şi-au încheiat vacanţa mai devreme şi au pornit către casă. "Era programat până marţi, dar cred că mâine plecăm", spune un turist. Aglomeraţia de pe plajă s-a mutat în trafic. Pe străzile dintre staţiuni mai mult s-a stat. Din cauza condiţiilor meteorologice, pe Autostradă a avut loc şi un carambol, pe sensul către Bucureşti. Au fost implicate şapte autovehicule, dar din fericire nimeni nu a fost rănit.

Prognoza meteo. Vremea la mare, zilele următoare

Ploile vor continua şi mâine, dar vestea bună este că de marţi vremea îşi va reveni şi ne vom putea bucura din nou de plajă.

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Vârf de sezon pe litoral, presărat de ploi, cozi imense şi accidente în lanţ. Carambol cu 7 maşini pe A2, spre Bucureşti