Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tradiţii în Săptămâna Luminată 2022. Ce nu este bine să faci în prima săptămână după Paşte. Obiceiuri şi superstiţii

Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare. Începe după ziua de Paște și Învierea Domnului și se încheie cu Duminica Tomii. În credinţa populară sunt o serie de obiceiuri. Iată de ce trebuie să ţii cont în Săptămâna Luminată. 

de Cristina Dimulescu

la 25.04.2022 , 16:36

O fată este stropită cu apă de câţiva băieţi, iar alte persoane asistă de pe margine O fată este stropită cu apă de câţiva băieţi, iar alte persoane asistă de pe margine - Shutterstock

Probabil că mulţi v-aţi întrebat de ce prima săptămână după Paşte poartă denumirea de "Săptămâna Luminată". Motivul pentru care se numește aşa, este că, în vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paște, iar cei botezaţi erau numiți "luminați" și purtau haine albe în toata săptămâna de după Paște.

Tradiţia spune că, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii. De aici şi alte obiceiuri, precum aprinderea focurilor pentru morţi, dar şi pentru vii, pe dealuri sau în preajma bisericilor, unde se află şi cimitirele. Însă, fiecare zi din Săptămâna Luminată are o semnificaţie aparte. 

Lunea din Săptămâna Luminată este Lunea Albă

Articolul continuă după reclamă

Lunea după Paşte sau Lunea Albă este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că, orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Pe lângă unele tradiţii ca "udatul" fetelor sau stropitul prin casă cu agheazmă, mai există şi obiceiul conform căruia, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. 

Pe acelaşi subiect

Marţea din Săptămâna Luminată este Marţea Albă

A treia zi de Paște este numită şi Marțea Albă.  femeile din zonele rurale dau de pomană pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu. Nu se spală, nu se calcă şi nu se face curat. În Marţea Albă, e bine să se mănânce brânză. Totodată, se spune că în această zi nu se face baie, fiindcă albeşte părul. De asemenea, în ziua a treia de Paşte se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”.

Miercurea din Săptămâna Luminată este Sfânta Mercurie

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. În această zi, bărbații reiau munca din câmp, însă femeile nu au voie să muncească. Potrivit tradiției, a munci de „nunta șoarecilor” echivalează cu a aduce rozătoarele în casă și a te lipsi restul anului de bucate pe masă. Aceta este motivul pentru care această zi se mai numește și „nunta șoarecilor”, așa cum este cunoscută în popor.

Joia din Săptămâna Luminată este Joia Verde

Joia după Paşte este cunoscută în popor şi ca Joia Verde. Este o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele, dar nu se munceşte pentru că aduce ghinion asupra casei, secetă şi dăunători în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată este Vinerea Scumpă

Vinerea din Săptămâna Luminată este cunoscută şi ca Vinerea Scumpă şi este în contrast cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă. Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ce poate fi băută tot timpul anului.

Sâmbăta din Săptămâna Luminată 

Sâmbăta Luminată este prima zi de sâmbătă de după Paște și are numeroase tradiții și superstiții. Se spune că în această zi poți atrage norocul de partea ta. În Sâmbăta Luminată, nu se îngenunchează, oamenii nu fac mătănii, ci doar se închină. De asemenea, în Sâmbăta Luminată nu se face parastas, deoarece morţii vor fi pomeniţi luni, după Duminica Tomii.

Duminica din Săptămâna Luminată 

Duminica Luminată este cunoscută şi ca Duminica Sfântului Apostol Toma - Duminica Tomii sau Tomei. Este duminica tuturor necredincioşilor, care au pus la îndoială minunea cea mare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Conform tradiţiei, de Duminica Tomii, în Banat, femeile dau drumul pe apă unor pachete cu pomeni, iar copiii împletesc coşuri cu nuiele, în care sunt aşezate ouă roşii. Tot de Duminica Tomii, oamenii se îmbracă în costume populare şi merg pe cai împodobiţi cu ciucuri şi cocarde tricolore. 

Cristina Dimulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Tradiţii în Săptămâna Luminată 2022. Ce nu este bine să faci în prima săptămână după Paşte. Obiceiuri şi superstiţii