Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tabere şcolare închise în pandemie, cu lacătul pus şi în vacanţa de vară 2023 din lipsă de fonduri. "Pe zi ce trece se degradează"

În plină vacanță a elevilor, toate taberele școlare din județul Buzău au lăcatul pe uşă, iar clădirile și mobilierul se degradează pe zi ce trece. În pandemie, taberele au fost transformate în centre de carantină pentru pacienții diagnosticați cu COVID, iar de atunci au rămas închise. Pentru redeschiderea lor este nevoie de bani, iar Direcția Județeană de Tineret și Sport, în subordinea cărora funcționează, nu dispune de fonduri. 

de Redactia Observator

la 04.07.2023 , 08:25

Tabăra din Poiana Pinului, locul în care mii de copii își petreceau vacanța în fiecare vară, este pustie. Iarba a pus stăpânire pe curte, iar clădirile și mobilierul taberei se degradează pe zi ce trece. Cereri pentru organizarea de tabere vin cu sutele în fiecare zi, însă responsabilii sunt nevoiți să le respingă pentru că nu au fonduri necesare pentru a redeschide tabăra. 

Tabere şcolare cu lacătul pe uşă

"Tăbăra de la Poiana Pinului este funcţională, dar necesită nişte investiţii care nu sunt foarte costisitoare. Pentru funcţionare undeva la un miliard şi ceva de lei vechi. Sperăm în cel mai scurt timp să îi dăm drumul după ce terminăm reparaţiile curente", spune Cosmin Pororo, director Direcția Taberelor Buzău.

Vezi și

Localnicii își amintesc cu drag de vremurile în care tabăra era plină de copii. "Erau activităţi foarte frumoase, erau condiţii deosebite, dar nici noi nu ştim ce se întâmplă. Pe zi ce trece se degradează", mărturiseşte un bărbat.

Pe acelaşi subiect

A doua tabără închisă în aceleași condiții este cea de la Arbănași. Locul care era plin de copii din Buzău și județele învecinate este acum pustiu. "Tabăra de la Arbănaşi este în continuare sub CNI. Am terminat partea de avizare şi urmează a se face licitaţia pentru demolare şi apoi pentru construcţia taberei", adaugă Cosmin Pororo, director Direcția Taberelor Buzău.

Oamenii de aici regretă că tabăra lor, simbolul localității, a ajuns o ruină. "Era o tabără foarte populară şi cu o atracţie deosebită pentru că avem în jur vulcanii, era sonda de extracţie a perolului care e ce mai veche", spune o femeie.

Tabăra Poiana Pinului, situată în localitatea Haleș, comuna Tisău, dispune de o capacitate de cazare de 285 de locuri, având clasificare de două stele, iar tabăra Arbănași are o capacitate de cazare de 123 de locuri şi este tot de două stele. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Tabere şcolare închise în pandemie, cu lacătul pus şi în vacanţa de vară 2023 din lipsă de fonduri. "Pe zi ce trece se degradează"