Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şoferii, alertaţi pe e-mail înainte să le expire rovinieta. Amenda poate ajunge la 24.000 de lei

Veşti bune pentru şoferii uituci! În curând, oricine îşi cumpără rovinietă va primi alertă pe mail atunci când e pe cale să expire. Opţiunea exista deja pentru cei care plăteau on-line taxa de drum, dar de la finalul acestei luni se va aplica şi pentru cei care cumpără rovinieta din benzinării, care au la dispoziţie şase luni să îşi actualizeze sistemele. 

de Andre Rotaru

la 15.04.2022 , 20:36

Reporter: S-a întâmplat să mai rămâneţi cu Rovinieta expirată, să vă treziţi după aceea...?

Şofer: Da, am păţit-o chiar anul ăsta. 

Reporter: Şi aţi luat şi amendă?

Vezi și

Şofer: Nu, n-am apucat. Am sunat acasă, că eram prin munţi şi m-a rezolvat socru

Pe acelaşi subiect

Şofer: Eu o fac pe un an întreg dar.. uit. Îmi expiră. 

Reporter: Şi aţi primit amendă?

Şofer: Da. 

Reporter: Cât?

Şofer: 250.  

O problemă care s-ar putea rezolva, în curând, cu un simplu mail. 

Alin Şerbănescu, CNAIR: În viaţa cotidiană, omul uită să îşi verifice valabilitatea Rovinietei. Este exact ca atunci când vă anunţă la bancă. Vă anunţăm că mâine aveţi de plătit rata la credit. Aşa va funcţiona şi acesta. Vă anunţăm că în data de vă expiră rovinieta. 

Avertismentul va fi trimis pe e-mail

Practic, atunci când mergem la benzinărie să plătim taxa de drum, pe lângă numărul de înmatriculare şi seria maşinii, ni se va cere şi o adresă de e-mail. Iar când se apropie data de expirare, sistemul trimite automat un mesaj de avertizare. 

Alin Şerbănescu, CNAIR: Nu s-a stabilit neapărat un timp. Poate să fie cu 5 zile înainte, cu două zile înainte, în aşa fel încât nici să nu creezi disconfort celui care primeşte acest e-mail.

Sistemul va fi activ pentru cei care cumpără rovinietă pentru o perioadă mai mare de o săptămână. De ajutor, în condiţiile în care amenzile au crescut. Şoferii prinşi fără taxele de drum plătite riscă să aibă de achitat amenzi de până la 550 de lei. Pentru un şofer de microbuz prins în aceleaşi condiţii, amenda este de până la 6200 de lei. Iar pentru şoferii de vehicule de mare tonaj, chiar şi de 24.000 de lei.

Andre Rotaru, reporter Observator: Anul trecut, aproape 740.000 de şoferi au fost prinşi pe drumurile de la noi circulând fără rovinietă. Majoritatea, adică aproximativ 735.000 au fost surprinşi cu ajutorul camerelor speciale instalate pe marginea şoselelor.

În prezent, rovinieta pentru un autoturism obişnuit costă între 3 euro pentru o zi şi 28 de euro pentru un an. Pentru vehiculele de transport marfă mai uşoare de 3,5 tone, preţurile sunt între 6 şi 96 de euro. Cele mai mari preţuri sunt pentru TIR-uri şi ajung la peste 1200 de euro pe an. Pe lângă benzinării sau on-line, rovinieta se poate cumpăra şi prin SMS, însă doar pentru una sau şapte zile.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri sociale » Şoferii, alertaţi pe e-mail înainte să le expire rovinieta. Amenda poate ajunge la 24.000 de lei